Vreme de douăzeci şi cinci de ani, lucrurile au rămas aşa. Cavernele de oţel şi Soarele gol au fost mereu reeditate. Au fost publicate într-un singur volum cu titlul Romanele roboţilor (The Robot Novels), au fost publicate alături de un grup de povestiri în Restul roboţilor (The Rest of the Robots) şi au apărut în numeroase ediţii broşate.

Aşadar, timp de douăzeci şi cinci de ani, cititorii le-au avut la dispoziţie pentru a le citi şi, presupun, a se bucura de ele. Drept urmare, mulţi mi-au adresat scrisori şi mi-au cerut să scriu al treilea roman. La convenţiile anuale ale fanilor, mi s-a cerut direct. A devenit solicitarea cea mai regulată (cu excepţia solicitării pentru al patrulea roman din ciclul Fundaţia).

Şi ori de câte ori am fost întrebat dacă intenţionam să scriu al treilea roman cu roboţi, am răspuns cu regularitate: „Da, într-o bună zi… aşa că rugaţi-vă să am o viaţă lungă”.

Cumva, simţeam că trebuia s-o fac, dar, pe măsură ce anii treceau, am devenit tot mai convins că, de fapt, nu puteam şi tot mai întristat că n-avea să existe niciodată un al treilea roman.

Cu toate acestea, în martie 1983 m-am prezentat la Doubleday cu „mult-aşteptatul” al treilea roman cu roboţi. Nu avea nici o legătură cu tentativa eşuată din 1958, iar titlul său era Roboţii de pe Aurora. Doubleday l-a publicat în octombrie 1983.

— Isaac Asimov

New York, 1983

1. Conversaţie cu un comisar

Lije Baley tocmai ajunsese la biroul său, când îşi dădu seama că R. Sammy îl privea răbdător. Trăsăturile colţuroase ale chipului său prelung se înăspriră.

— Ce vrei?

— Şeful doreşte să te prezinţi la el, Lije. Imediat cum soseşti.

— Bine.