— Asta vă va fortifica pentru aterizare, spuse el.

Shevek o înghiţi cu stoicism. Doctorul îşi făcu de lucru cu trusa medicală şi deodată începu să vorbească foarte repede:

— Dr. Shevek, nu cred că mi se va îngădui să vă mai îngrijesc, deşi s-ar putea, dar dacă nu, am vrut să vă spun că asta… că eu… că pentru mine a fost o mare onoare. Nu pentru că… dar deoarece am ajuns să respect… să apreciez… asta pur şi simplu ca fiinţă umană, amabilitatea dumneavoastră, adevărata dumneavoastră bunătate…

Iar cum durerea de cap a lui Shevek nu lăsa să treacă nici un răspuns mai potrivit, se întinse şi luă mâna lui Kimoe, spunând: "Arunci, să ne mai întâlnim, frate!". Kimoe îi strânse mâna nervos, în stil urrasian, după care părăsi în grabă cabina. După plecarea acestuia, Shevek îşi dădu seama că îi vorbise în pravică, numindu-l "ammar", adică frate, într-o limbă pe care Kimoe de fapt nu o înţelegea.

Difuzorul din perete revărsa ordine răstite. Shevek asculta, cu o senzaţie de ameţeală şi detaşare. Senzaţiile reintrării în atmosferă făceau să-i sporească starea de ameţeală; era conştient de o speranţă mică, dar profundă, că nu va fi nevoit să vomeze. Nu îşi dădu seama că aterizaseră până la reapariţia la fel de grăbită a lui Kimoe, care îl conduse repede în salonul ofiţerilor. Ecranul pe care Urras păruse atâta vreme suspendată, învăluită în nori şi luminoasă, era acum alb. Încăperea era plină de lume. De unde apăruseră toţi aceştia? Se simţi surprins şi încântat de propria capacitate de a se ridica, de a face paşi, de a strânge mâini. Se concentra foarte mult asupra acestor lucruri, lăsând sensurile să treacă pe lângă el. Voci, zâmbete, mâini, cuvinte, nume. Mereu, numele său: dr. Shevek, dr. Shevek… În momentul următor el şi toţi necunoscuţii din jurul său coborau o rampă acoperită, toate glasurile erau foarte puternice, pereţii reflectând cuvintele. Conversaţia scăzu în intensitate. Un aer străin îi atinse faţa.