Releul de timp ţârâi scurt şi întrerupse droudul.

Pentru o clipă, Louis Wu păru că se prăbuşeşte pe dinăuntru. Îşi întinse încet mâna peste scalpul neted până la baza codiţei de păr negru şi extrase droudul din soclul de pe ceafă. Îl ţinu pentru o clipă în mână, contemplându-l, apoi, ca de obicei, îl aruncă într-un sertar şi-l încuie. Respectivul sertar dispăru instantaneu. Pupitrul, ce părea o antichitate din lemn masiv, era construit din foiţe metalice, având nenumărate despărţituri pentru compartimente secrete.

Fusese mereu tentat să reseteze releul. O făcuse adeseori în primii ani de practicare a viciului. Neglijenţa îl transformase într-o marionetă zdrenţăroasă şi scheletică, ce arăta în permanenţă murdară. În cele din urmă, adunase ceea ce mai rămăsese din vechea lui demnitate şi construise un releu care-i oferea pauze de douăzeci de minute. Setarea actuală îi oferea cincisprezece ore de curent şi douăsprezece de pauză pentru somn şi ceea ce se putea numi întreţinere.

Cadavrele erau încă acolo şi Louis nu avea nici o idee ce să facă cu ele. Dacă ar fi anunţat imediat poliţia şi ar fi atras atenţia acesteia… ce le mai putea spune însă acum, după aproape o oră şi jumătate? Că zăcuse inconştient? Cu siguranţă i-ar fi scanat craniul, în căutarea fracturilor!

Ştia ce i se-ntâmplă. În depresia neagră ce urma întotdeauna după deconectare, pur şi simplu nu putea să ia nici o decizie. Îşi urma doar rutina de întreţinere, aidoma unui robot. Chiar şi mesele şi le preprogramase.