(povestiri)

Titlul original: Озеро Горных Духов (1954)

În românește de Vladimir Cogan

Ilustrații: V. Tauber

Editura Tineretului, 1956

Aerul șuieră puternic slăbind strânsoarea frânelor și țăcănitul măsurat al roților se transformă curând într-un huruit neîntrerupt. Dincolo de fereastra vagonului se ridică un nor de zăpadă.

Convorbirea se întrerupse și locotenent-colonelul privi pe fereastra înroșită de razele apusului de soare. Trenul gonea tot mai repede ducându-și călătorii spre noi lupte, spre o soartă nouă în acest început de an, anul 1943.

Unul dintre călători, un ofițer din marina militară, ieși pe coridor și se așeză pe un scăunel pliant. Gândul îi zbură la greutățile inevitabile ale războiului, care-și pusese peste toate pecetea grea.

Lângă el se opri unul din vecinii de compartiment, un maior de artilerie, tânăr și înalt. De cum îl văzuse, marinarul rămăsese uimit de energia reținută, care radia din întreaga făptură zveltă și vioaie a maiorului. Ochii, care păreau de o culoare deosebit de deschisă pe fața-i arsă de soare, erau uimitor de liniștiți, dar în adâncul lor străluceau de o puternică lumină interioară, în care marinarul, cu tot calmul imperturbabil al maiorului, știuse să descifreze o fierbinte dragoste de viață.

Maiorul întinse mâna ofițerului de marină.