Citeam deunăzi în Lunaia Pravda

Ca să ştiu cum să mă feresc de necazuri în viaţă, bătrânul mi-a lăsat cu limbă de moarte două vorbe mari: „Nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala” şi „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi”. Însă nu am de ce să-mi fac probleme, politica nu m-a preocupat niciodată.

Pe 13 mai 2075, într-o luni, eram în sala computerelor din Complexul Autorităţii Lunare şi făceam controlul de rutină împreună cu Mike, computerul-şef, însoţiţi de şuşoteala liniştită a celorlalte maşini. Numele lui oficial nu este Mike, aşa i-am zis eu inspirat de Mycroft Holmes, nume luat dintr-o povestioară scrisă de Dr. Watson înainte de a fonda concernul IBM. Personajul povestirii nu avea decât o singură îndeletnicire, să stea şi să gândească, lucru pe care şi Mike îl face cât se poate de bine. Mike e un computer super-inteligent, cred că e cel mai inteligent computer din toate timpurile, însă, ca toate geniile, are şi el slăbiciunile lui, e zăpăcit şi se ţine de bancuri. Dar are farmec.

La capitolul viteză, e printre ultimii. Mai există un computer de genul lui, de zece ori mai mic, în laboratoarele Bell din Buenos Aires, de pe Pământ, care dă răspunsuri cu o repeziciune uluitoare. Nici n-apuci să întrebi ceva, că ai şi primit răspunsul pe dată. Ce mai contează însă trei secunde în plus sau în minus, dacă răspunsul e corect?

Dar încetineala lui Mike nu-l face să dea întotdeauna răspunsuri bune, e destul de aiurit şi mai şi încurcă borcanele!

Când a fost instalat pe Lună, Mike era un computer obişnuit, o maşină logică flexibilă — „supraveghetor logic, multiopţional, multievaluabil, Mark IV, Mod. L” — din lotul Holmes 4. Făcea calcule balistice pentru nave fără pilot şi controla aterizarea, operaţii care nu-i luau prea mult timp, într-un minut era gata.