Continua să ningă, o ninsoare uşoară de primăvară, mult mai plăcută decât ploaia neîncetată a Dezgheţului abia terminat. Am mers prin Palatul înconjurat de perdeaua albă şi tăcută a fulgilor, rătăcindu-mă o singură dată. Palatul din Erhenrang e o citadelă interioară — un amalgam de clădiri, turle, grădini, curţi, ganguri, pasaje acoperite, coridoare fără platforme, tufişuri şi temniţe — produsul nenumăratelor secole de paranoia. Deasupra tuturora se înalţă zidurile sumbre, stacojii şi baroce ale Casei Regal 2, care, deşi permanent populată, nu este locuită decât de rege. Toţi ceilalţi — slugi, curteni, Lorzi, miniştri, parlamentari sau gărzi — dorm în alte clădiri ale Palatului. Drept semn al deosebitei preţuiri regale, Estraven locuia în pavilionul Colţului Roşu, construit cu patru sute patruzeci de ani în urmă pentru Harmes, iubitul lui Emran al III-lea, a cărui frumuseţe este încă slăvită, care a fost răpit, mutilat şi torturat de către asasini plătiţi de Facţiunea Interioară. Emran al III-lea a murit după patruzeci de ani, răzbunându-se permanent pe sărmana lui ţară, ce l-a poreclit Nefericitul. Tragedia este atât de veche încât, chiar dacă oroarea ei s-a şters, umbrele şi zidurile clădirii par să răspândească o atmosferă de trădare şi melancolie. Grădina era mică şi împrejmuită. Arbori serem se plecau deasupra unui iaz stâncos. În lumina slabă ce răzbătea dinspre ferestre, vedeam fulgii şi sporii albi, aţoşi ai copacilor coborând laolaltă, lent, pe apa neagră. Estraven mă aştepta, cu capul descoperit şi fără haină, în ger, privind în noapte căderea aceea tainică şi continuă de zăpadă şi seminţe. Mă salută cu glas scăzut şi mă conduse înăuntru! Nu avea alţi musafiri.