Cele două aşezări umane de pe planeta Victoria se aflau la şase kilometri distanţă. Din câte ştiau locuitorii Oraşului Shanty şi cei ai Cetăţii Victoria, altele nu mai existau.

O mulţime de oameni se îndeletniceau cu diverse activităţi, pescuind sau uscând peşte, ceea ce-i purta frecvent de la o aşezare la alta. Dar mult mai mulţi erau cei ce locuiau în Cetate şi nu se duceau niciodată la Oraş, sau cei ce trăiau la una din fermele-sat de lângă Oraş şi nu mergeau în Cetate nici din an în paşte.

Într-un mic grup, patru bărbaţi şi o femeie coborau pe drumul spre Oraş către marginea falezelor, unii dintre ei privind cu o vie curiozitate şi cu profundă teamă spre Cetatea ce se întindea la picioarele lor, pe ţărmul stâncos al golfului Songe. Se opriră chiar sub Turnul Monumentului — carcasa din ceramică a uneia dintre navele care aduseseră primii colonişti pe Victoria — dar nu rămaseră mult timp privind la ea. Era o prezenţă familiară, impresionantă prin mărimea ei, dar scheletică şi mai curând jalnică aşa cum stătea acolo în vârful stâncii, înălţându-se sfidător către stele, dar servind mai ales ca punct de reper pentru bărcile de pescuit din largul mării. Era ceva mort, în schimb. Cetatea era vie.

— Uită-te la asta, spuse Hari, cel mai bătrân din grup. Chiar dacă ai sta aici o oră întreagă şi tot n-ai putea să numeri toate casele alea! Sunt sute la fel!