Prin urmare, dacă nu știați, obiceiul incinerării nu a dispărut de la sine, ci a fost interzis de legea apărării naționale. Avem nevoie de cât mai multe cimitire de modă veche. Iată cum epoca științei ajunge să ne restrângă libertățile!

Am trecut pe lângă inginerii care supravegheau o trupă de zombies puși să sape încă un șanț de drenaj, apoi m-am îndreptat spre imensul cort al generalului Vanbrugh. Când santinela îmi văzu insigna Tetragrammaton, a corpului de spionaj, și tresele de pe umeri, mă salută și mă lăsă să intru. M-am oprit în fața biroului și am ridicat mâna.

— Căpitan Matuchek raportează, domnule, am spus.

Vanbrugh mă privi pe sub niște sprâncene cărunte și stufoase. Era un bărbat masiv, cu chipul ca o stâncă brăzdată de vreme, o sută trei la sută militar de carieră, dar noi toți îl simpatizam — mă rog, atât cât poți simpatiza un general.

— Pe loc repaus, ordonă. Ia loc. O să dureze mult.

Am găsit un scaun pliant și m-am așezat. În cameră mai erau două persoane, pe care nu le cunoșteam. Una dintre ele era un bărbat grăsuț, cu fața rotundă și cu o barbă albă, pufoasă. Avea gradul de maior și purta globul de cristal care e emblema corpului de indicatori. Cealaltă era o femeie tânără. În ciuda oboselii, am clipit și am mai privit-o o dată. Merita osteneala: era roșcată, avea ochi verzi și pomeți înalți, iar silueta ei era prea frumoasă pentru uniforma WAC (Corpul de Armată al Femeilor), sau pentru orice altfel de haine. Trese de căpitan, păianjenul cavaleriei… sau Sleipnir, dacă doreai să te exprimi oficial.

— Maiorul Harrigan, mormăi generalul. Căpitanul Graylock. Căpitanul Matuchek. Haideți să trecem la treabă.

Întinse o hartă în fața noastră. M-am aplecat și am studiat-o. Pe hartă erau indicate pozițiile trupelor noastre și ale inamicului. Acesta din urmă continua să controleze coasta Pacificului, din Alaska până la jumătatea statului Oregon, totuși, față de anul trecut, când Bătălia pentru Mississippi schimbase cursul lucrurilor, situația se îmbunătățise considerabil.