Nici unul dintre ei, cu excepţia lui Rica Dawnstar, nu era prea versat în arta subtilă a conspiraţiei. Cei trei se întoarseră spre uşă, fixându-l pe bărbatul care tocmai intrase. Acesta era foarte înalt, de aproape doi metri şi jumătate, iar burta-i mare, moale, atârna deasupra cingătorii din metal. Avea mâini gigantice, o figură lungă, ciudat de albă, şi o atitudine bizară, ţeapănă. Pielea, atât cât se vedea, era de albeaţa oaselor uscate. Se părea că-i lipsea complet părul. Purta pantaloni albaştri, sclipitori, şi cămaşă de-un cafeniu închis, cu manşete destrămate.

Probabil simţise că era privit, pentru că întoarse capul şi-i privi la rândul lui, cu figura-i palidă lipsită de expresie. Continuă să se uite la ei. Celise Waan întoarse prima capul, după aceea Jefri Lion, iar în cele din urmă şi Anittas.

— Cine-i? îl întrebă ciborgul pe Kaj Nevis.

— Wackerfuss îi zice Tuffy. Mi s-a spus că numele lui adevărat este Haviland Tuf.

Haviland Tuf luă ultimul fort stelar verde cu o delicateţe care-i contrazicea dimensiunile, apoi privi satisfăcut tabla de joc. Întreaga suprafaţă era roşie: crucişătoarele, cuirasatele, forturile stelare şi coloniile, toate erau roşii.

— Mă văd nevoit să mă declar învingător, spuse el.

— Încă o dată, recunoscu Rica Dawnstar.

Tânăra se întinse, dorind să-şi dezmorţească membrele înţepenite după ore întregi de joc. Avea graţia ucigătoare a unei leoaice. Sub vesta din zale argintii de oţel purta o armă cu ace, într-o teacă atârnată de umăr.

— Poate îndrăznesc prea mult, dacă aş sugera o altă înfruntare, zise Haviland Tuf.

— Nu, mulţumesc, râse Dawnstar. Eşti prea bun. Sunt o jucătoare înnăscută, dar cu tine nu-i distractiv. Am obosit să tot ies pe locul doi.

— Am avut foarte mult noroc în jocurile de până acum. Fără îndoială, norocul meu s-a terminat, iar dumneavoastră veţi întrece modestele mele puteri, în următoarea tentativă.