— Pentru ce?

— Depozitele nu beneficiază de sistemul pentru menţinerea vieţii, rânji Rica Dawnstar. Nu au aer. Nici căldură. Nici presiune. Nici măcar gravitaţie.

— Tocmai bune să te găzduiască, adăugă Kaj Nevis.

— Într-adevăr, mormăi Haviland Tuf.

Ziua şi noaptea sunt noţiuni lipsite de sens pe o navă cosmică, dar ritmurile străvechi ale trupului omenesc îşi menţin cererile, iar tehnologia a trebuit să se conformeze. De aceea, Cornul abundenţei avea, ca şi alte nave, exceptând imensele vase de război cu trei viteze sau cargoboturile de linie ale corporaţiilor de transport, o perioadă pentru somn — un timp al întunericului şi al tăcerii.

Rica Dawnstar se ridică din culcuşul ei şi-şi apucă arma cu ace, din obişnuinţă. Celise Waan sforăia puternic. Jefri Lion se zbătea şi se răsucea, câştigând bătăliile din mintea lui. Kaj Nevis era pierdut în vise de bogăţie şi putere. Şi cibertehul dormea, deşi era vorba de un alt soi de somn. Pentru a scăpa de plictiseala călătoriei, Anittas se întinsese într-un hamac, se conectase la calculatorul navei şi se închisese. Jumătatea lui cibernetică monitoriza jumătatea lui biologică. Respiraţia îi era lentă şi foarte regulată, temperatura trupului scăzută, consumul de energie redus aproape la zero. Dar senzorii fără pleoape, din metal argintiu, care-i serveau drept ochi, păreau a se mişca uşor, urmărind vreo viziune invizibilă.

Rica Dawnstar ieşi iute din încăpere. Haviland Tuf stătea singur în camera de comandă. În culcuşul lui, torcea motanul cenuşiu. Mâinile uriaşe, albe, ale bărbatului se mişcau pe tastatura calculatorului. Distrugere, pisica mai mică, aceea neagră cu alb, se juca lângă picioarele lui. Ţinea în labe un stilou şi-l rostogolea de colo-colo pe podea. Tuf n-o auzise pe Rica intrând. Nimeni n-o auzea pe Rica mişcându-se, cu excepţia cazului când dorea ea să fie auzită.

— Eşti încă treaz, spuse ea, rezemându-se de uşorul uşii. Tuf răsuci scaunul şi o privi impasibil.