— Pot să atrag atenţia că dumneavoastră reprezentaţi o complicaţie adiţională?

Ea zâmbi rece.

— Nu-i spune asta lui Lion. Gândeşte-te la ce ţi-am spus, Tuf. După cum văd eu lucrurile, Nevis te-a subapreciat. Nu-l subaprecia şi tu pe el. Sau pe mine. Niciodată, niciodată să nu mă subapreciezi. Poate va veni un timp când vei dori să ai un aliat. Iar lucrul acesta s-ar putea întâmpla mai devreme decât crezi.

Cu trei zile înainte de sosire, Celise Waan se plânse din nou de mâncare. Tuf servise un ghiveci de legume cu mirodenii, aşa cum se găteşte pe Halagreen. O mâncare picantă, dar aveau parte de ea pentru a şasea oară de când călătoreau. Antropologa arătă legumele din farfurie, se strâmbă şi spuse:

— De ce nu primim nişte mâncare adevărată?

Tuf se întinse, străpunse provocator cu furculiţa o ciupercă dolofană şi o ridică în faţa ochilor. O privi în tăcere un moment, aplecă un pic capul şi o privi din alt unghi, o răsuci şi se uită din nou la ea, iar în cele din urmă o pipăi uşor.

— Nu reuşesc să înţeleg natura reclamaţiei dumneavoastră, doamnă. Ciuperca pare suficient de adevărată sărmanelor mele simţuri. Sigur, e doar o parte dintr-un întreg. Poate că restul ghiveciului este iluzoriu.

Deşi cred că nu-i.

— Ştii la ce mă refer! ţipă Celise Waan cu voce stridentă. Vreau carne!

— Iar eu vreau bogăţii nemăsurate. Asemenea fantezii sunt uşor de visat, dar devin ceva mai greu reale.

— M-am săturat de legumele astea enervante, se văită Celise Waan. Vrei să spui că pe nava asta chinuitoare nu pot căpăta o bucăţică de carne?

Tuf îşi încrucişa degetele.

— Nu intenţionez să difuzez informaţii eronate. Eu nu sunt un mâncător de carne, dar există o cantitate minusculă pe Cornul abundenţei cu bunuri excelente la preţuri minime. Recunosc cinstit.