
Avem un set de legi aici, pe ShanDellor, un altul pe Kleronomas, un al treilea pe Maya, şi nici unul dintre ele nu valorează nimic. Dacă aplicăm legile din ShanDi, ne revine doar un sfert din valoarea a ceea ce descoperim — dacă vom găsi ceva. Presupunând că steaua aia a molimei este cu adevărat ceea ce crede Lion că este, şi presupunând că funcţionează încă, atunci cel care ar controla-o ar deţine o superioritate militară copleşitoare în sectorul ăsta. Starslip şi celelalte mari corporaţii de transport sunt la fel de lacome şi de lipsite de scrupule ca şi mine, îţi garantez asta. Dar, pentru că sunt mari şi puternice, guvernele planetare le supraveghează îndeaproape. În cazul în care n-ai observat, îţi atrag atenţia că suntem doar patru. Cinci, dacă o socotim şi pe mercenară, adăugă el, dând din cap spre Rica Dawnstar, care-l răsplăti cu un rânjet rece. O navă mare de linie are mai mult de cinci cofetari. Chiar dacă alegem o navă mică, de cursă, vom fi depăşiţi numeric de oamenii din echipaj. O dată ce aceştia vor vedea ce-am găsit, vă închipuiţi că ne vor lăsa să păstrăm prada?
— Dacă au de gând să ne înşele, o să-i dăm în judecată, declară grăsana specialistă în antropologie, cu un strop de arţag în voce, şi înghiţi ultima prăjitură.
— La ce tribunal? se interesă zâmbind Nevis. Pe ce planetă? Presupunând că ne vor lăsa în viaţă, ceea ce-i cam greu de crezut. Eşti o femeie deosebit de proastă şi de urâtă!
Jefri Lion ascultase stânjenit ciorovăiala.
— Gata, gata, îi întrerupse el. Fără insulte, Nevis! La urma urmei, suntem vârâţi toţi în povestea asta…
Lion, un bărbat scund, masiv, pătrat, purta o jachetă din material cameleonic de camuflaj, cu croială militară, împodobită cu decoraţii primite în cine ştie ce campanie uitată de lume. În semiîntunericul restaurantului, stofa devenise de-un cenuşiu murdar, un cenuşiu care se potrivea cu culoarea bărbii ţepoase, ascuţite, a lui Lion. Bărbatul avea un strop de transpiraţie pe fruntea largă, de om chel. Kaj Nevis îl făcea să fie nervos. Individul avea o reputaţie, la urma urmei. Lion se uită la ceilalţi, cerându-le sprijinul.