Bose nu uitase agitaţia stîrnită atunci cînd comorile pierdute ale grecilor, romanilor şi altor şase civilizaţii fuseseră readuse la lumina zilei. Fusese una dintre puţinele ocazii în care regretase că trăia pe Marte.

Exobiologul, Carlisle Perera, reprezenta o altă alegere evidentă, la fel ca Dennis Solomons, istoricul de ştiinţe. Mai puţin încîntat era dr. Bose de prezenţa lui Conrad Taylor, celebrul antropolog combinînd în mod unic erudiţia şi erotismul în studiile sale legate de obiceiurile pubertale din Beverly Hills la sfîrşitul secolului douăzeci.

Nimeni însă nu putea contesta prezenţa în Comitet a lui Sir Lewis Sands, un bărbat ale cărui cunoştinţe erau egalate numai de mondenitatea sa. Despre Sir Lewis se spunea că-şi pierdea calmul doar cînd se auzea poreclit Arnold Toybee al epocii sale.

Marele istoric nu se găsea de faţă; refuzase cu încăpăţînare să părăsească Pămîntul fie şi pentru o şedinţă atît de scurtă ca aceea. Imaginea lui stereo, identică celei reale, părea să ocupe scaunul din dreapta lui Bose. Parcă pentru a întregi iluzia, cineva aşezase un pahar de apă în faţa imaginii. Dr. Bose considera acest tour de force tehnologic un teribilism inutil. Era totuşi surprinzător cît de mulţi oameni, a căror celebritate nu se punea la îndoială, se bucurau ca nişte copii cînd se aflau simultan în două locuri. Uneori, miracolul electronic producea dezastre comice. Bose participase la o recepţie diplomatică, unde cineva încercase să treacă printr-o stereogramă şi descoperise, prea tîrziu, că avea de-a face cu o persoană în carne şi oase. Şi mai amuzant era spectacolul proiecţiilor străduindu-se să-şi strîngă mîinile…

Excelenţa Sa, ambasadorul marţian la Uniunea Planetară, îşi adună gîndurile împrăştiate, îşi drese glasul şi rosti: