Poate că şi locul acesta e un mormînt; îmi pare tot mai piuit aşa ceva. Nici acum din el nu răzbate cel mai mic zgomot, cel mai mic semn al vreunei activităţi. Ei bine, mîine vom afla”.
Comandantul Norton apăsă pe STOP. Ce altceva să mai spună despre munca lui, înainte de a trece la mesajele personale? De obicei nu intra în astfel de amănunte, dar împrejurările de faţă ieşeau din normal. Putea fi cea din urmă videogramă expediată celor iubiţi. Le datora o explicaţie pentru ceea ce făcea.
Cînd ei aveau să-i vadă imaginea şi să-i audă cuvintele, el avea să fie în interiorul lui Rama, la bine sau la rău.
8. PRIN BUTUC
Niciodată Norton nu se simţise mai apropiat de egiptologul acela, mort de atîta vreme. De cînd Howard Carter privise cripta lui Tutankhamon, nici un alt om nu mai cunoscuse o asemenea clipă ― şi totuşi comparaţia era amuzant de deplasată.
Tutankhamon fusese îngropat abia „ieri”, cu nici patru mii de ani în urmă. Rama putea fi mai bătrîn decît specia umană. Micul mormînt din Valea Regilor s-ar fi pierdut în coridoarele pe care le străbătuseră deja, iar ceea ce se întindea dincolo de ultima ecluză era de cel puţin un milion de ori mai mare. În privinţa comorilor adăpostite ― ele depăşeau orice închipuire.
Vreme de cel puţin cinci minute nimeni nu comunică prin radio; echipa, bine instruită, nici măcar nu raportase verbal încheierea verificărilor. Mercer făcuse semn că totul era în regulă, apoi arătase tunelul deschis. Parcă cu toţii îşi dădeau seama că momentul istoric nu trebuia banalizat prin pălăvrăgeli inutile. Pentru comandant era perfect, căci nu avea nimic de spus. Îşi stinse proiectorul, porni jeturile şi pluti încet în josul coridorului, trăgînd după el cordonul de siguranţă. În cîteva secunde se găsea înăuntru.