Ser Waymar dădu din umeri.

— Ar trebui să te îmbraci mai gros, Gared.

Gared se încruntă spre nobil, iar cicatricile din jurul fostelor sale urechi se aprinseră înroşindu-se de furie, acolo unde Maester Aemon i le tăiase.

— Vom vedea cât de gros te poţi îmbrăca atunci când vine iarna.

Îşi ridică gluga şi-şi îmboldi bidiviul, tăcut şi îmbufnat.

— Dacă Gared a spus că a fost frigul…, începu Will.

— Ai mai făcut câteva gărzi în această săptămână, Will?

— Da, stăp'ne.

Nu trecea nici o săptămână fără să nu aibă parte de vreo duzină de afurisite de gărzi. Unde ţintea omul ăsta?

— Şi cum ţi s-a părut Zidul?

— Umezit, zise Will încruntându-se. Acum îşi dădea seama clar, după ce nobilul îi atrăsese atenţia. N-ar fi putut îngheţa. Nu dacă Zidul era umezit. Nu era destul de frig.

Royce dădu din cap.

— Isteţ băiat. Am avut câteva îngheţuri uşoare săptămâna trecută şi câte o fulguială rapidă, din când în când, dar în mod sigur nu a fost destul de frig ca să ucidă opt oameni în toată firea. Bărbaţi îmbrăcaţi în blănuri şi piele, dacă-mi daţi voie să vă reamintesc, cu un adăpost la-ndemână şi mijloace să-şi facă un foc.

Zâmbetul cavalerului era arogant şi încrezător.

— Will, condu-ne acolo. Vreau să-i văd cu ochii mei pe aceşti bărbaţi răpuşi.

Nu mai era nimic de făcut din acel moment. Ordinul fusese rostit, iar onoarea-i obliga să se supună. Will trecu în frunte, bidiviul lui cu păr lăţos avansând cu prudenţă prin desişuri. Cu o noapte înainte căzuse un strat subţire de zăpadă şi sub crustă se ascundeau pietre şi rădăcini, pândindu-i pe cei nepăsători sau imprudenţi. În urma lui venea Ser Waymar Royce, armăsarul său negru, masiv, fornăind de nerăbdare. Calul de război era prost ales pentru ieşire, dar încearcă să-i spui asta lordului. Gared încheia şirul. Bătrânul armurier călărea mormăind în barba lui.