Pe 8 iunie 1950, culegerea de povestiri a fost predată la Gnome Press. Propusesem titlul Minte şi fier, dar editorul a clătinat din cap.

— Să-i zicem Eu, robotul, mi-a sugerat.

— Nu se poate, am replicat. Acum zece ani, Eando Binder a scris o povestire cu acelaşi titlu.

— Cui îi pasă? a pufnit editorul (deşi aceasta este o versiune eufemistică a adevăratului său comentariu), iar eu mi-am îngăduit, destul de stânjenit, să mă las convins. A doua mea carte, Eu, robotul, a apărut cu puţin înainte de sfârşitul anului 1950.

Volumul conţinea cele opt povestiri cu roboţi publicate în Astounding, ordonate însă în mod diferit, nu cronologic, pentru a obţine o succesiune logică. În plus, am adăugat „Robbie”, prima mea povestire, deoarece îmi plăcea, în ciuda faptului că fusese respinsă de Campbell.

În anii 1940 scrisesem alte trei povestiri cu roboţi, pe care Campbell fie că le respinsese, fie că nici măcar nu le citise, dar ele nu se încadrau în succesiunea logică despre care am amintit, aşa că nu le-am inclus în volum. Atât ele, cât şi alte povestiri cu roboţi scrise în deceniile ce au urmat după Eu, robotul au fost incluse în culegeri ulterioare; toate, fără excepţie, au apărut în antologia Robotul complet (The Complete Robot) publicată de Doubleday în 1982.

Eu, robotul n-a reprezentat cine ştie ce succes editorial în momentul lansării, dar s-a vândut constant, chiar dacă lent, an după an. Peste cinci ani, culegerea fusese retipărită într-o ediţie Armed Forces, într-o ediţie cartonată mai ieftină, într-o ediţie britanică şi în una germană (prima mea carte tradusă în străinătate). În 1956 a cunoscut chiar o ediţie broşată, la New American Library.