Palatinizii își pierdură orice speranță, dar în timpul acesta se întoarse prin părțile lor Cosmologul, creatorul celor trei planete.

Acesta văzu încă de departe cum stau lucrurile în Actinuria și-și spuse: „Așa nu se poate!” Apoi toarse cea mai subțire și cea mai puternică rază, făcând din ea o crisalidă în care își puse propriul său corp ca să-l aștepte până se întoarce, și luând înfățișarea unui biet cerșetor, coborî pe planetă.

Când se lăsă întunericul și munții luminau departe cu scânteierea lor rece, Cosmologul vru să se apropie de supușii regelui Architor. Dar aceștia îl ocoliră cât putură, căci se temeau de explozia uraniului. El alerga zadarnic după unul și altul, și nu înțelegea de ce fug de el. Rătăci apoi printre dealurile asemănătoare unor scuturi de cavaleri, până ce ajunse la poalele turnului în care Architor îl închisese pe Piron și îl pusese în lanțuri. Piron îl zări printre gratii, și, cu toate că arăta ca un simplu robot, Cosmologul i se păru altfel decât ceilalți palatinizi: nu strălucea în întuneric câtuși de puțin, ci era negru ca un cadavru. Asta pentru că în armura lui nu se afla nici un pic de uraniu. Piron vru să strige, dar avea gura prinsă în șuruburi, așa că nu-i rămăsese decât să scapere scântei, lovindu-se cu capul de pereții închisorii sale. Cosmologul, zărind scânteile, se apropie de turn și se uită prin fereastra cu gratii. Piron nu putea vorbi, dar putea să-și zornăie lanțurile, și în felul acesta îi povesti tot adevărul.

— Ai răbdare și așteaptă — îi spuse Cosmologul — și o să scapi.

Cosmologul o porni spre cei mai sălbatici munți ai Actinuriei și timp de trei zile căută cristale de cadmiu.