Pereţii albi erau plini de surprize, toate gata să se dezvăluie la o atingere pe tabloul de control: lavoar, closet, oglindă, birou, scaun, dulap, poliţe. De lavoar erau conectate câteva dispozitive electrice misterioase, iar apa nu se oprea atunci când luai mâna de pe robinet ci continua să curgă până când o opreai — un semn, îşi spuse Shevek, fie al unei mari încrederi în natura umană fie al unor cantităţi nelimitate de apă caldă. Presupunând mai degrabă a doua alternativă, se spălă pe tot corpul şi — negăsind nici un prosop — se uscă la unul din mecanismele acelea misterioase care emana un curent plăcut, înţepător, de aer cald. Negăsind haine noi, le îmbrăcă tot pe acelea pe care se descoperise purtându-le când se trezise: pantaloni largi, legaţi cu un şnur şi o tunică fără nici o formă, ambele de un galben strălucitor, cu buline albastre. Se privi într-o oglindă. Consideră efectul de-a dreptul nefericit. Oare aşa se îmbracă oamenii pe Urras? Căută în zadar un piepten, se mulţumi să-şi dea părul pe spate şi aşa gătit încercă să părăsească încăperea.
Ceea ce se dovedi imposibil. Uşa era încuiată. Neîncrederea iniţială a lui Shevek se transformă în mânie, un anumit fel de mânie, o dorinţă oarbă de a comite o violenţă, aşa cum nu mai simţise până atunci în întreaga lui viaţă. Răsuci furios clanţa imobilă, bătu cu palmele în metalul alunecos al uşii, dădu o lovitură butonului soneriei pe care doctorul îi spusese să-l folosească în caz de nevoie. Nu se întâmplă nimic. Pe panoul de comandă al interfonului mai erau o mulţime de alte butoane mici, numerotate, de diferite culori. Izbi cu mâna în toate deodată. Difuzorul din perete începu să bălmăjească.