— Cine dracu… da, vin imediat… afară… clar… ce… de la douăzeci şi doi…

— Deschide uşa! strigă Shevek, amuţindu-le pe toate.

Uşa se deschise, doctorul aruncă o privire înăuntru. La vederea capului său chel, îngrijorat, gălbui la culoare, mânia lui Shevek se calmă, retrăgându-se într-un cotlon întunecat, interior.

— Uşa era încuiată, spuse el.

— Regret, dr. Shevek… o precauţie… contaminare… Îi ţinem pe ceilalţi izolaţi…

— Să închizi în afară, ori să închizi înăuntru, este acelaşi act, răspunse Shevek îndreptând asupra doctorului o privire luminoasă, îndepărtată.

— Securitatea…

— Securitate? Trebuie să fiu ţinut într-o cutie?

— Salonul ofiţerilor, plusă doctorul grăbit, pe un ton de scuză. Vă este foame, domnule? Poate că doriţi să vă îmbrăcaţi şi apoi vom merge în salon.

Shevek cercetă îmbrăcămintea doctorului: pantaloni albaştri strânşi pe picior, vârâţi în cizme care arătau la fel de netede şi fine ca şi materialul pantalonilor, o tunică violetă deschisă în faţă şi reînchisă cu catarame de argint, iar sub aceasta, vizibilă numai la gât şi la încheieturile mâinilor, o cămaşă tricotată de un alb strălucitor.

— Nu sunt îmbrăcat? întrebă Shevek în cele din urmă.

— O, nu vă faceţi probleme, pijamaua ajunge. Nici un fel de formalităţi pe o navă de transport.

— Pijama?

— Ceea ce purtaţi în acest moment. Îmbrăcăminte pentru dormit.

— Haine pe care le porţi în timp ce dormi?

— Exact.

— Unde sunt hainele în care eram îmbrăcat? întrebă el, clipind din ochi, fără nici un alt comentariu.

— Hainele dumneavoastră? Le-am dat la curăţat… la sterilizat. Sper ca nu vă deranjează, domnule…

Doctorul examină un panou din perete pe care Shevek nu-l descoperise încă şi scoase un pachet învelit în hârtie de culoare verde deschis. Despachetă vechiul costum al lui Shevek, care arăta foarte curat şi oarecum redus ca dimensiuni, mototoli hârtia cea verde, activă un alt panou, aruncă hârtia într-un container care se deschisese şi zâmbi nesigur.