Podeaua era acoperită cu o mochetă purpurie, iar la cealaltă extremitate a încăperii ardea focul într-un cămin deschis. Shevek a traversat camera şi s-a oprit în faţa focului. Nu mai văzuse lemn ars pentru a produce căldură, dar nu se mai putea mira. A întins mâinile către căldura îmbietoare şi s-a aşezat pe un scaun de marmură şlefuită, în faţa focului.

Cel mai tânăr dintre bărbaţii care îl însoţiseră s-a aşezat la extremitatea opusă a căminului. Ceilalţi doi încă mai vorbeau. Discutau despre fizică, dar Shevek nu a încercat să urmărească ce spuneau. Tânărul i s-a adresat cu glas scăzut:

— Mă întreb cum trebuie să vă simţiţi, dr. Shevek.

— Mă simt greu, a răspuns Shevek întinzându-şi picioarele şi aplecându-se înainte pentru a primi pe faţă căldura focului.

— Greu?

— Probabil gravitaţia. Ori poate că sunt obosit, a explicat el privind către interlocutor, dar prin dogoarea focului chipul nu se distingea limpede, doar sclipirea unui lanţ de aur şi roşul închis, rubiniu al robei. Nu vă cunosc numele.

— Saio Pae.

— A, desigur, Pae. V-am citit articolele despre Paradox.

Shevek vorbea cu greutate, ca în vis.

— Trebuie să fie un bar pe aici. Camerele pentru profesori au întotdeauna un bufet cu băuturi. Aţi dori ceva de băut?

— Da, apă.

Tânărul a reapărut cu un pahar cu apă chiar în momentul în care ceilalţi doi li se alăturau în faţa focului. Shevek a băut toată apa cu lăcomie şi a rămas privind paharul din mână, fragil, cu o formă delicată, captând licărirea focului pe marginea aurie. Era conştient de prezenţa celor trei, de atitudinile lor, aşa cum stăteau lângă el, pe scaun ori în picioare, protectori, respectuoşi, posesivi.

A ridicat privirea către ei, cercetându-i pe rând. Cei trei l-au privit la rândul lor, în aşteptare.