Shevek ascultă vocile lor supuse şi inima lui care încă mai bătea cu repeziciune. În urechi auzea un cântec, dar care nu provenea de la orchestră; era zgomotul pe care îl auzea arunci când se abţinea să nu plângă. Observase acest zgomot cântat de mai multe ori până arunci. Nu-i plăcea să-l asculte şi nu dorea să se gândească la piatră şi la pom, aşa că se concentră asupra Pătratului. Era făcut din numere, iar numerele erau întotdeauna reci şi solide; când era în defect, se putea întoarce la ele, pentru că numerele nu aveau nici un cusur. Cu câtva timp în urmă văzuse Pătrarul cu ochii minţii, un desen în spaţiu asemenea desenelor pe care muzica le face în timp: un pătrat alcătuit din primele nouă integrale, cu cifra 5 în centru. Indiferent cum adunai şirurile, rezultatul era acelaşi, orice inegalitate echilibrată; era o plăcere să-l priveşti. Dacă ar putea alcătui un grup căruia să-i placă să discute astfel de lucruri! Dar nu erau decât doi-trei băieţi şi fete mai mari cărora le plăcea, iar aceştia erau ocupaţi. Ce-o fi cu cartea la care se referise directorul? Să fie aceasta o carte cu numere? I-ar explica modul în care piatra va ajunge la pom? Fusese un prost să spună gluma cu piatra şi pomul, nimeni nu înţelesese că e vorba doar de o glumă, directorul avea dreptate. Pe Shevek îl apucă durerea de cap. Privi în interior, către modelele de calmare.

Dacă o carte ar fi scrisă numai cu numere, atunci ar fi adevărată. Ar fi justă. Nimic din ceea ce era formulat în cuvinte nu ieşea prea uniform. Lucrurile exprimate în cuvinte se contorsionau şi mergeau împreună, în loc de a rămâne nealterate şi de a se potrivi unul cu altul. Dar dincolo de cuvinte, chiar în centru, asemenea centrului Pătratului, totul este aşa cum se cuvine. Totul se poate schimba, dar nimic nu se pierde. Dacă ai înţelege numerele, ai putea pricepe şi chestia asta, echilibrul, modelul. Ai înţelege fundaţiile lumii. Iar aceste fundaţii sunt solide.