— La ce folosesc? întrebă el, pentru că aceste aranjamente erau în mod evident prezentate nu doar pentru frumuseţea lor. Inginerul, aşezat alături de el pe banca tare, în camera comună, slab iluminată a domiciliului, începu să-i explice logaritmii. La celălalt capăt al camerei, doi bătrâni jucau "întrecerea" şi chicoteau. O pereche de adolescenţi intră, întrebă dacă astă seară mai este liberă camera cu un singur pat şi se îndreptă către aceasta. Ploaia se năpusti cu putere în acoperişul metalic al domiciliului cu un singur nivel, apoi se opri. Niciodată nu ploua prea mult. Palat scoase rigla de calcul şi îi arătă lui Shevek cum funcţionează; la rândul său, Shevek îi arătă Pătratul şi principiul organizării acestuia. Când realizară că e târziu, era foarte târziu. Alergară prin întunecimea noroioasă, minunat parfumată de ploaie, către căminul copiilor, alegându-se cu o admonestare superficială din partea supraveghetorului. Se sărutară repede, amândoi scuturându-se de râs, iar Shevek alergă în dormitorul cel mare, la fereastră, de unde-l vedea pe tatăl său întorcându-se pe singura stradă din Wide Plains în întunericul umed, electric.

Băiatul se culcă cu picioarele pline de noroi şi visă. Se făcea că e pe un drum, într-un ţinut pustiu. În depărtare, traversând drumul, se zărea o linie. Apropiindu-se de ea, peste câmp, constată că c de fapt un zid. Se întindea de la un orizont la altul peste pământul sterp. Era de nepătruns, întunecat şi foarte înalt. Drumul ajungea până la zid şi se oprea.

Trebuie să meargă mai departe şi nu poate. Zidul îl opreşte. În el se trezeşte o teamă dureroasă. Trebuie să meargă mai departe, altfel nu va mai ajunge niciodată acasă. Dar acolo este zidul. Nu există nici o cale.