Bate cu palmele în suprafaţa netedă şi strigă la el. Vocea lui se aude fără cuvinte şi ca un croncănit. Înspăimântat de sunetul ei, se ghemuieşte, apoi aude o altă voce spunând, "Priveşte". E vocea tatălui său. Are impresia că şi mama lui, Rulag, e acolo, deşi nu o vede (nu-şi aminteşte sub nici o formă chipul ei). I se pare că ea şi Palat sunt amândoi în patru labe în întunecimea de sub zid, că sunt mai masivi decât fiinţele umane şi de o formă diferită. Arată cu degetul, indicându-i ceva pe pământ, în praful acru unde nu răsare niciodată nimic. E o piatră acolo. Neagră ca zidul, dar pe ea, ori în interiorul ei, se află un număr; la început i se pare că e un 5, apoi crede că e 1, după care înţelege despre ce este vorba: numărul primordial, care este atât unitate cât şi pluralitate.

— Aceasta este piatra fundamentală! rosteşte o voce cunoscută, dragă, iar Shevek este cuprins de bucurie. Nu mai există nici un zid în umbre, iar el ştie că s-a întors, că este din nou acasă.

Ulterior, nu şi-a mai amintit detaliile acestui vis, dar nu a uitat revărsarea de bucurie copleşitoare. Nu mai cunoscuse până arunci aşa ceva. Atât de puternică era pentru el siguranţa permanenţei, ca o geană de lumină care străluceşte fără încetare, încât niciodată nu s-a gândit la aceasta ca fiind ireală, deşi o trăise în vis. Atâta doar că, oricât de trainică era acolo, nu o mai putu redobândi nici prin dorul de ea şi nici printr-un act de voinţă. Nu putea decât să şi-o amintească, trezindu-se. Iar atunci când visa din nou zidul, aşa cum i se întâmpla de nenumărate ori, visele erau neinteresante şi fără finalizare.

Le venise ideea "închisorilor" din unele episoade din Viaţa lui Odo, pe care o citeau toţi aceia care preferaseră să lucreze în domeniul Istoriei. Erau multe neclarităţi în carte, iar Wide Plains nu avea pe nimeni care să cunoască suficientă istoric pentru a le explica. Dar, la vremea când au ajuns la anii petrecuţi de Odo în Fortul din Drio, conceptul de "închisoare" devenise de la sine inţeles.