Iarăși cuvântul ăsta. E unul dintre preferatele lui Richard. În vocabularul lui, „harababură” are întrebuințări practic nelimitate. Tot ce este haotic și/sau ieșit de sub control, indiferent că-i o problemă tehnică sau o criză conjugală (ca o nevastă care hohotește în ghearele unei cumplite depresii postnatale) este numit harababură.

La începutul acestei dimineți, bărbații n-au prea fost de mare ajutor. Încercările lor zadarnice de a mă face să mă simt mai bine n-au reușit decât să-mi sporească tristețea. Întrebare: Cum se face că toți bărbații, atunci când se confruntă cu o femeie nefericită, presupun imediat că nefericirea ei are legătură cu persoana lor? De fapt, nu sunt corectă. Michael a avut trei copii la viața lui și știe câte ceva despre ceea ce simt eu. În general, doar m-a întrebat cu ce m-ar putea ajuta. Însă Richard era absolut devastat de lacrimile mele. L-a apucat spaima, atunci când s-a trezit și m-a auzit plângând. La început, a crezut că aveam vreo durere fizică, teribilă. S-a liniștit doar o idee, când i-am explicat că, pur și simplu, eram deprimată.

După ce mai întâi s-a lămurit că nu el purta vina stării mele sufletești, a ascultat în tăcere cât timp mi-am exprimat îngrijorările cu privire la viitorul lui Simone. Recunosc că am fost cam prea montată, dar părea că nu pricepea nimic din ce spuneam. Repeta întruna aceeași frază — că viitorul lui Simone nu era mai nesigur decât al nostru personal — , convins că, din moment ce nu aveam nici un motiv logic să fiu supărată, deprimarea mea ar fi trebuit să dispară imediat. Până la urmă, după o oră și ceva de falsă comunicare, a concluzionat în mod corect că nu era de nici un ajutor și a hotărât să mă lase în pace.

(Şase ore mai târziu.) Acum mă simt mai bine. Mai sunt încă trei ore până la sfârșitul aniversării mele. În seara asta am avut o mică petrecere. Tocmai am terminat s-o alăptez pe Simone care este iarăși culcată lângă mine. Michael ne-a părăsit de vreo cincisprezece minute, ducându-se în camera lui. Richard a adormit la cinci minute după ce a pus capul pe pernă. Toată ziua și-a petrecut-o lucrând la niște scutece îmbunătățite pe care i le cerusem.



6 из 477