Astfel, Warhead fusese anexată după cel de-al Treilea Război Om-Kzin şi devenise Canyon. Desigur, viaţa de pe planetă suferise din pricina gigatonelor de praf ce căzuseră pe suprafaţa sa şi datorită pierderii apei, care se precipitase şi formase marea din canion. În schimb, în interiorul aceluiaşi canion, presiunea aerului devenise suficient de confortabilă pentru a permite apariţia unei oaze de civilizaţie.

Apartamentul lui Louis Wu se găsea la etajul al doisprezecelea, pe latura de nord a canionului. Când trecuse de uşa balconului, noaptea acoperea baza acestuia, dar latura lui sudică strălucea încă în lumina zilei. Grădini suspendate din licheni nativi acopereau ţărmurile. Vechile elevatoare păreau aţe argintii suspendate la kilometri înălţime de stânca retezată. Cabinele de transfer le transformaseră în obiecte desuete, dar turiştii încă le utilizau datorită priveliştii oferite.

Balcoanele se ridicau peste centura parcurilor ce coborau spre centrul insulei. Vegetaţia avea un aspect ciudat, amintind de un parc de vânătoare Kzinti: pete roz şi portocalii amestecate cu biosfera terestră, de import. De altfel, formele de viaţă Kzinti erau un aspect comun pe tot cuprinsul canionului.

Turiştii Kzini erau aproape la fel de numeroşi ca şi cei umani. Masculii semănau cu nişte pisici mari, portocalii, deplasându-se pe labele din spate… sau aproape. Urechile lor străluceau ca nişte umbrele de soare chinezeşti, cozile roz erau lipsite de păr, iar picioarele drepte şi mâinile robuste trădau faptul că erau fabricanţi de unelte. Aveau aproape doi metri şi jumătate înălţime şi, deşi evitau cu scrupulozitate turiştii umani, îşi scoteau ghearele deasupra degetelor negre dacă vreunul dintre aceştia trecea prea aproape. Poate din reflex.

Odată, Louis se întrebase ce impuls îi adusese înapoi pe o lume care odinioară le aparţinuse. Poate că unii aveau strămoşi aici, congelaţi dar în viaţă, în domurile îngropate sub lava insulei. Într-o zi, trebuia să cerceteze…