Rămase gînditor, cu degetele mîinii drepte uşor îndoite sub bărbie, primul părînd să o mîngîie încet.

— Rezultatul a fost că în cîteva minute, eram aproape paralizat. Cuprins de panică, am descoperit că nu mai puteam nici să vorbesc. Lestat continua să mă ţină, bineînţeles, iar braţul lui era ca o bară de fier. I-am simţit dinţii retrăgîndu-se cu o asemenea grabă, încît cele două răni păreau enorme, şi dureau îngrozitor. Apoi s-a aplecat peste capul meu neputincios şi şi-a muşcat propria încheietură. Sîngele curgea pe cămaşa şi pe haina mea şi el privea cu ochii îngustaţi şi sclipitori. Păru să treacă o veşnicie şi lumina aceea aurie cădea acum în spatele capului său ca fundalul unei fantasme. Cred că am ştiut ce vrea să facă înainte să o facă şi am aşteptat, în neputinţa mea, parcă ani întregi. Şi-a lipit încheietura sîngerîndă de gura mea şi mi-a spus categoric, puţin nerăbdător: „Bea, Louis”. Şi am băut. „Uşurel, Louis”, şi „Mai repede”, mi-a şoptit el de cîteva ori. Beam, sugînd din orificii, simţind, pentru prima oară după copilărie, acea plăcere deosebită de a suge hrana, trupul şi mintea concentrîndu-se împreună asupra unei singure surse de viaţă. Atunci s-a întîmplat ceva.

Vampirul se lăsă pe spate şi se încruntă uşor.

— Cît de greu e să descrii aceste lucruri care, de fapt, nu pot fi descrise, spuse el aproape în şoaptă.

Băiatul parcă îngheţase.

— Cît am supt sîngele, n-am văzut decît lumina aceea. Apoi, următorul lucru, următorul lucru a fost… un zgomot. La început, un vuiet surd şi, pe urmă, un bubuit ca al unei tobe, care se auzea din ce în ce mai tare, ca şi cum o creatură uriaşă ar fi venit încet dintr-o pădure întunecoasă şi necunoscută, bătînd în mers într-o tobă imensă. După aceea s-a auzit o altă tobă, de parcă un alt uriaş ar fi păşit la cîţiva metri în urma primului, fiecare din ei fiind atent la propria tobă, ignorînd ritmul celuilalt.