Întinse mîna peste masă şi scutură puţin scrum de pe reverul hainei băiatului, iar acesta îi privi speriat mîna care se retrăgea.

— Scuză-mă, spuse vampirul. N-am vrut să te sperii.

— Eu te rog să mă scuzi, zise băiatul. Am avut impresia doar că braţul tău era deodată… anormal de lung. Ajungi atît de departe fără să te mişti!

— Nu, spuse vampirul, sprijinindu-şi mîinile din nou pe genunchii încrucişaţi. M-am mişcat mult prea repede ca tu să poţi vedea. A fost o iluzie.

— Te-ai mişcat? Nu-i adevărat. Stăteai exact în locul în care stai acum, cu spinarea rezemată de scaun.

— Ba nu, repetă vampirul cu fermitate. M-am mişcat, aşa cum ţi-am spus. Uite, o s-o fac din nou.

O făcu din nou, iar băiatul se uită cu acelaşi amestec de buimăceală şi teamă.

— Tot n-ai văzut, zise vampirul. Dar, dacă te uiţi acum la braţul meu întins, nu-i deloc deosebit de lung.

Îşi ridică braţul, cu degetul arătător îndreptat în sus, de parcă ar fi fost un înger gata să transmită Cuvîntul Domnului.

— Ai avut dovada diferenţei imense dintre felul în care vezi tu şi în care văd eu. Mie, gestul mi s-a părut lent şi oarecum leneş. Şi sunetul pe care l-a făcut degetul meu în contact cu haina ta s-a auzit foarte tare. Mărturisesc că n-am vrut să te sperii. Dar, poate că astfel o să înţelegi că întoarcerea mea la Pointe du Lac mi-a oferit numeroase experienţe noi, simpla legănare a unei ramuri în bătaia vîntului fiind o încîntare.

— Da, spuse băiatul, dar era încă vizibil zguduit.

Vampirul îl privi o clipă şi apoi zise:

— Vorbeam de…

— Prima ta victimă, spuse băiatul.

— Da.