— Avea dreptate? Erai… mort cînd te-ai trezit?
— Da, mai degrabă, schimbat, aş spune. Trupul îmi era mort. A trecut ceva timp pînă s-a curăţat de toate lichidele şi materia de care nu mai avea nevoie, dar era mort. Şi, o dată cu realizarea acestui fapt, a apărut şi un alt stadiu în cadrul separării mele de emoţiile omeneşti. Primul lucru pe care l-am observat, chiar în timp ce Lestat şi cu mine încărcăm sicriul într-un dric şi furam un altul de la o morgă, a fost faptul că nu-mi plăcea deloc de Lestat. Eram departe încă de a fi pe picior de egalitate cu el, dar eram infinit mai apropiat de el decît înainte de moartea trupului meu. Nu prea pot să-ţi explic acest lucru foarte clar, pentru simplul motiv că tu eşti acum aşa cum eram eu înainte ca trupul să-mi moară. Nu poţi să înţelegi. Dar înainte să mor, Lestat a reprezentat cu siguranţă cea mai copleşitoare experienţă pe care am cunoscut-o vreodată. Ţigara ta s-a transformat într-un cilindru de cenuşă.
— Ah! spuse băiatul strivind repede filtrul în scrumieră. Vrei să spui că, atunci cînd distanţa dintre voi a dispărut, el şi-a pierdut… farmecul? întrebă el apoi, cu privirea aţintită asupra vampirului şi scoţînd o altă ţigară şi un alt băţ de chibrit, cu mai multă uşurinţă decît înainte.
— Exact, spuse vampirul cu o încîntare vădită. Călătoria înapoi la Pointe du Lac a fost palpitantă. Iar permanenta sporovăială a lui Lestat a fost cel mai plictisitor şi mai deprimant lucru pe care l-am cunoscut vreodată. Bineînţeles, aşa cum am mai spus, eram departe de a fi egalul lui. Aveam membrele mele moarte cu care trebuia încă să lupt… ca să folosesc comparaţia lui. Şi am aflat asta chiar în noaptea aceea, cînd a trebuit să-mi ucid prima victimă.