— Erai aşteptat?

— Desigur, am făcut rezervările dinainte. Kruşenko este obişnuit cu tot soiul de clienţi.

Abia acum Louis remarcă şi alţi clienţi neumani: patru Kzini la masa vecină şi un Kdaltyno în cealaltă jumătate a încăperii. Acest lucru se datora, probabil, faptului că localul era plasat în vecinătatea Sediului Naţiunilor Unite, raţionă el. Apoi Louis comandă o tequila pe care o dădu peste cap dintr-o sorbitură.

— Ai avut o idee bună, remarcă el. Sunt deja pe jumătate mort de foame.

— N-am venit aici pentru mâncare, ci ca să-l recrutăm pe cel de-al treilea membru al echipajului.

— Serios? Într-un restaurant?

Păpuşarul ridică glasul pentru a-i răspunde, dar ceea ce se auzi fu cu totul altceva:

— N-a văzut cineva Kzinul meu, pe Kchula-Rrit? De obicei îl ţin în lesă…

Louis aproape că se înecă. La masa din spatele Păpuşarului, cele patru namile cu blană portocalie erau Kzini; ca atare, imediat ce răsunară vorbele Păpuşarului, se întoarseră toţi cu colţii dezgoliţi. Păreau că zâmbesc — numai că rictusul unui Kzin nu reprezintă niciodată un zâmbet.

Numele-Rrit aparţinea familiei Patriarhului Kzin. După ce goli ce-i mai rămăsese în pahar, Louis ajunse la concluzia că, oricum, nu mai conta. Insulta era mortală şi puteai fi sfâşiat numai o dată în viaţă.

Cel mai apropiat Kzin se ridică în picioare.

Avea o blană bogată, portocalie, cu pete negre în zona ochilor. La prima vedere, ai fi putut spune că semăna cu o pisică foarte corpolentă, înaltă de cel puţin doi metri şi jumătate. Grăsimea era, de fapt, un strat de muşchi supli şi puternici, dispuşi neregulat pe un schelet la fel de neregulat. Din mâinile ce aduceau cu nişte mănuşi negre de blană ţâşniră afară gheare lucioase şi ascuţite.

Un sfert de tonă de carnivor raţional se postă lângă Păpuşar şi i se adresă: