Cei de acasă se puteau descurca şi fără el. Prietenii lui Louis erau capabili să-şi poarte singuri de grijă. În privinţa asta, standardele sale erau inflexibile.

În Budapesta fu o revărsare de vinuri şi dansuri acrobatice, localnicii tolerându-l ca pe un turist plin de bani, iar ceilalţi turişti tratându-l ca pe un localnic înstărit. Dansă dansurile localnicilor şi le gustă vinurile, apoi dispăru cu puţin înainte de miezul nopţii.

În Munchen se plimbă.

Aerul era călduţ şi curat şi-i alungă o parte din ceaţa ce-i năclăise creierul în urma alcoolului consumat. Se plimbă pe trotuarele rulante, iluminate din belşug, adăugând viteza sa celor şaisprezece kilometri pe oră ai acestora. Îi trecu prin minte că în fiecare oraş de pe planeta aceasta existau trotuare rulante, mişcându-se cu şaisprezece kilometri pe oră.

Părea un gând intolerabil. Nu neobişnuit, doar intolerabil. Louis Wu putea vedea cât de mult semăna Munchenul cu Cairo şi Resht… şi cu San Francisco, şi cu Topeka, şi cu Londra, şi cu Amsterdam. Magazinele înşirate de-a lungul trotuarelor rulante vindeau aceleaşi produse în toată lumea. Localnicii care treceau pe lângă el arătau la fel, erau îmbrăcaţi la fel. Nu mai erau nici americani, nici germani sau egipteni, ci doar indivizi înfricoşător de asemănători.

În numai trei secole şi jumătate, cabinele de transfer reuşiseră această performanţă. Ele acopereau planeta, alcătuind o reţea de transfer instantaneu. Diferenţa între Moscova şi Sidney era doar de o clipă şi de o monedă de zece stelari. Inevitabil, oraşele se extinseseră în decursul secolelor, ajungând să se unească unul cu celălalt, denumirile lor rămânând doar relicve ale trecutului.