San Francisco şi San Diego reprezentau acum partea nordică şi respectiv sudică ale aceluiaşi megaoraş costier. Dar câţi oameni mai ştiau care dintre extremităţi era unul şi care celălalt? Extrem de puţini, cu siguranţă.

Gânduri negre pentru a două suta aniversare a cuiva.

Totuşi, întrepătrunderea oraşelor era o realitate. Louis o văzuse înfăptuindu-se. Toate iraţionalităţile legate de timp, loc şi obiceiuri amestecându-se într-o singură raţionalitate a Oraşului Mondial, acoperind planeta ca o pastă gri insipidă. Mai vorbea cineva în zilele astea Deutsche, English, Frangais, Espanol? Cu toţii vorbeau interplanetara. Nuanţele de machiaj la modă se schimbau toate odată în întreaga lume, ca într-o singură operaţie chirurgicală monstruoasă.

Sosise vremea unui nou sabatical? Cufundat în necunoscut, singur într-o navă izolată, cu pielea, ochii şi părul în culorile lor naturale, cu barba crescându-i la întâmplare…

— Aiurea, îşi zise Louis, de-abia m-am întors dintr-unul.

Asta se întâmplase acum douăzeci de ani.

Se apropia din nou miezul nopţii. Louis găsi o cabină de transfer, îşi introduse cartea de credit în fanta corespunzătoare şi programă aparatul cu destinaţia Sevilla.

Se materializă într-o încăpere scăldată de soare.

— Ce naiba? se întrebă, clipind din cauza luminii puternice.

Cabina de transfer funcţionase aiurea. În Sevilla ar fi trebuit să fie noapte. Louis Wu apăsă iar pe taste, apoi se întoarse şi privi din nou.

Se afla într-o anonimă cameră de hotel, suficient de prozaică pentru ca unicul ei ocupant să fie de două ori mai şocant.

Din mijlocul camerei îl studia ceva sau cineva — nici om, nici umanoid. Era sprijinit pe trei picioare şi-l fixa pe Louis Wu din două direcţii, cu ochii celor două capete turtite ridicate pe gâturi flexibile şi zvelte. Pe cea mai mare parte a corpului pielea îi era incredibil de albă şi cu aspect catifelat, având o singură coamă lată maronie ce se întindea de la confluenţa celor două gâturi, de-a lungul spatelui, până la şoldul complex al celui de-al treilea picior posterior. Cele două picioare din faţă fiind uşor depărtate, micile copite cu cleşti cu care se terminau formau cu aproximaţie, pe podea, un triunghi echilateral.