— Gorile?
— Aşa. O să ne descurcăm mai bine, aici, fără creechi, tot aşa cum ne-am descurcat mai bine fără gorile în Africa. Ne stau în cale… Însă Tata Ding-Dong spune să folosim munca creechilor, iar noi o folosim. O vreme. Este? Pe diseară, Ok.
— Este, căpitane.
Davidson intră în cartierul general al taberei: un cub din scânduri de pin, cu latura de patru metri, două birouri, un răcitor de apă şi locotenentul Birno, reparând un walkie-talkie.
— Ai grijă să nu dai foc la tabără, Birno.
— Adă-mi şi mie o Colo, căpitane. Blondă. 34-22-36.
— Cristoase, numai atât?
— Nu ştii că-mi plac alea mai slăbuţe?
Expresiv, Birno îşi schiţă preferinţa în aer. Zâmbind, Davidson se îndreptă spre hangar. Ridicându-se cu elicopterul deasupra taberei, privi în jos: cuburi de copii, cărări abia schiţate, poieni prelungi şi presărate cu cioturi şi buturugi, micşorându-se toate în vreme ce aparatul se ridica. Putea zări acum verdele pădurilor virgine de pe insula uriaşă, iar dincolo de verdele acela întunecat smaraldul oceanului, pierzându-se în depărtare. Tabăra Smith părea o pată galbenă, un petec pe o uriaşă tapiserie verde.
Traversă strâmtoarea Smith şi terenurile împădurite din nordul Insulei Centrale şi, pe la amiază, ajunse în Centralville. Semăna cu un oraş, sau aşa i se părea lui după trei luni petrecute în pădure; străzi şi case adevărate care existaseră acolo de ia înfiinţarea Coloniei, cu patru ani în urmă.