— Ben! urlă el, ridicându-se şi lăsându-şi tălpile pe duşumeaua goală. Adă repede apă fierbinte, iute-iute!

Răcnetul îl trezi complet. Se întinse, se scărpină pe piept, îşi trase şortul şi ieşi din baracă în lumina soarelui, făcându-le pe toate într-un şir rapid de mişcări. Era un bărbat voinic, cu muşchi puternici şi-i plăcea să-şi folosească trupul antrenat. Ben, creechul lui, pregătise apa; o pusese pe foc, ca de obicei, iar acum stătea şi privea în gol, tot ca de obicei. Creechii nu dormeau niciodată, doar stăteau şi priveau.

— Dejunul! Iute-iute! făcu Davidson, luându-şi aparatul de ras de pe masa grosolană, unde creechul îl pusese alături de un prosop şi de o oglinjoară proptită vertical.

Avea multe de făcut în ziua aceea deoarece, în ultima clipă înainte de-a se scula, hotărâse să zboare până la Central ca să vadă cu ochii lui femeile. Nu aveau să ţină prea mult, 212 printre două mii de bărbaţi şi, ca şi primul transport, majoritatea erau probabil Mirese de Colonie, deci numai vreo douăzeci-treizeci veniseră ca Personal de Recreere; dar puştoaicele alea erau nişte gagici ale dracului de lacome şi Davidson intenţiona, de data aceasta, să fie primul la rând cu cel puţin una dintre ele. Zâmbi în partea stângă, păstrând obrazul drept nemişcat sub lamă.

Bătrânul creeche se mocăia; avea nevoie de o oră ca să. aducă dejunul de la bucătărie.

— Iute-iute! zbieră Davidson şi Ben îşi împinse târşâitul fără oase în ritmul unui umblet.

Ben avea cam un metru înălţime, iar blana lui de pe spate era mai mult albă decât verde; era bătrân şi prost chiar şi pentru un creeche, însă Davidson ştia cum să se poarte cu el. Mulţi oameni nu se puteau descurca cu creechii, de nimic buni, dar Davidson nu avusese niciodată probleme cu ei; l-ar fi putut îmblânzi pe oricare dacă ar fi meritat osteneala.