— Eu îţi dau crezare, rosti străinul care rămăsese singur cu mine, şi atât de puternic fusese sentimentul meu de autoînstrăinare încât am ridicat privirea surprins. Mă tem că şi Argaven o face… Dar el nu e sigur de dumneata. Pe de o parte, pentru că nu mai are încredere în mine. Am comis unele greşeli, am fost neglijent… Pe de altă parte, deoarece te-am pus în pericol, nu-ţi mai pot cere să te bizui pe mine. Am uitat că este un rege, am uitat că el se consideră totuna cu ţara, am uitat ce înseamnă patriotismul şi că regele este în mod necesar patriotul perfect. Aş dori să te întreb, domnule Ai, dacă ştii din proprie experienţă ce este patriotismul?

— Nu, am răspuns, zguduit de forţa cu care îşi întorsese asupra mea personalitatea lui puternică. Nu cred că ştiu. Probabil, prin patriotism înţelegi şi altceva decât dragostea pentru pământul natal, nu?

— Nu. Când spun patriotism, nu mă refer la dragoste, ci la frică. Frica de celălalt. Un sentiment ale cărui manifestări sunt politice, nu poetice: ură, rivalitate, agresiune. Frica aceea creşte în noi an de an. Ne-am urmat calea prea departe. Iar dumneata vii de pe o planetă de pe care naţiunile au dispărut cu veacuri în urmă şi de-abia înţelegi despre ce vorbesc. Ne arăţi noul drum…

Se întrerupse. După o vreme, continuă, regăsindu-şi controlul, distant şi politicos:

— Din cauza acestei frici, refuz să insist pe lângă rege cu problema dumitale. Nu mă tem însă pentru mine, domnule Ai. Nu mă comport patriotic. La urma urmei, există şi alte naţiuni pe Gethen.

Nu ştiam la ce făcea aluzie, deşi eram sigur că vorbele sale aveau cu totul alt înţeles. Dintre multele suflete ciudate şi enigmatice pe care le întâlnisem în oraşul acesta mohorât, al lui era cel mai ascuns. Nu intenţionam să mă pierd în meandrele acelea. Nu i-am răspuns. După o vreme, a continuat destul de precaut: