
— Nu, Ecumenul nu conduce, ci coordonează. Puterea lui este puterea membrilor săi — state şi planete. În urma alianţei cu Ecumenul, Karhide va fi infinit mai puţin ameninţată şi mult mai importantă decât a fost vreodată.
O vreme, Estraven nu răspunse. Rămăsese privind focul, ale cărui flăcări pâlpâiau, reflectate de halba lui şi de lanţul lat de argint strălucitor, purtat pe umeri ca însemn al funcţiei. În jurul nostru, clădirea cea veche era tăcută. Cina fusese adusă de un servitor, însă karhidenii, care nu au vasali sau servi, angajează servicii, nu persoane, şi de acum servitorii plecaseră la casele lor. O personalitate ca Estraven trebuia să aibă gărzi personale, deoarece asasinatele reprezintă o practică uzuală în Karhide, dar, nu văzusem şi nici nu auzisem garda. Rămăseserăm doar noi doi.
Rămăsesem cu un străin între zidurile unui palat întunecat, într-un oraş ciudat — schimbat datorită omătului — în inima erei glaciare a unei planete străine.
Brusc, tot ceea ce spusesem în seara asta şi de când venisem pe Iarnă mi se păru totodată prostesc şi incredibil. Cum mă putusem aştepta ca acest om, sau oricare altul, să creadă istoriile mele despre alte planete şi alte ţări, despre un nebulos guvern aflat undeva, hăt în spaţiu? Era o absurditate. Apărusem în Karhide într-o navă stranie şi, în anumite privinţe, mă deosebeam fizic de gethenieni. Aspectele acestea trebuiau explicate. Însă propriile mele explicaţii erau absurde. În momentul acela, nici eu nu eram convins de adevărul lor.
