Getheren şi-a scos mănuşile, privindu-şi mâinile. Aveau culoarea omătului, dar degerăturile dispăruseră. Deci se putea folosi de mâini şi de picioare. Nu simţea durere, nu simţea frig şi nu simţea foame.

Zări hăt departe, spre miazănoapte, un turn alb, aidoma turnului unui Domeniu, din care cineva pornise către el. După o vreme, Getheren a văzut că era un bărbat gol, cu pielea şi părul albe. S-a apropiat mai mult şi Getheren l-a întrebat: „Cine eşti?"

Bărbatul cel alb i-a răspuns: „Eu sunt fratele şi kemmeringul tău, Hode."

Hode era numele fratelui său care se sinucisese, şi Getheren a văzut că bărbatul semăna leit cu fratele său. Însă trupul lui nu mai avea viaţă, iar glasul îi suna ca trosnetul gheţii.

A întrebat atunci: „Ce loc e acesta?"

Hode a răspuns: „Locul dintre zidurile viscolului. Aici trăiesc sinucigaşii. Aici, tu şi cu mine ne vom ţine jurământul."

Getheren s-a temut şi a spus: „Eu nu voi rămâne aici. Dacă m-ai fi însoţit spre miazăzi, părăsindu-ne Vatra, am fi putut rămâne laolaltă şi ne-am fi ţinut jurământul pe viaţă, căci nimeni nu ne-ar fi ştiut vina. Dar tu ai călcat jurământul, azvârlindu-l împreună cu viaţa ta. Iar acum nu-mi poţi rosti numele."

Aşa a fost. Hode şi-a mişcat buzele albe, dar nu a putut rosti numele fratelui său.

A venit iute spre Getheren, întinzând braţele ca să-l prindă, şi l-a apucat de mâna stângă. Getheren s-a smuls şi a fugit de lângă el. A pornit spre miazăzi, alergând, şi a zărit ridicându-se înaintea lui un zid alb de zăpadă, iar când a pătruns în acesta a căzut iarăşi în genunchi şi n-a mai putut fugi, ci s-a târât.

La nouă zile după ce pornise pe Gheaţă, a fost găsit de oamenii din Vatra Orhoch, care se află la nord-est de Shath. Aceştia n-au ştiut cine era şi nici de unde venea, căci l-au găsit târându-se prin zăpadă, lihnit de foame, orbit de sclipirea gheţii, cu chipul înnegrit de soare şi ger, iar la început nu putuse vorbi.