Nu exista decât un Prim Mobil. Pe orice planetă, cele dintâi veşti despre Ecumen sunt rostite de un glas unic, un individ prezent în carne şi oase, care acţionează pe cont propriu. El poate fi ucis, cum s-a întâmplat cu Pellegle pe Delta-Taurus, sau închis printre nebuni, ca primii Trei Mobili pe Gao, unul după celălalt, totuşi, practica se menţine, deoarece dă roade. Un glas care spune adevărul reprezintă o forţă mai mare decât numeroase flote şi armate, dacă dispune de timp suficient, iar Ecumenul nu se plânge de lipsa timpului. Tu însă n-ai timp, rostea vocea interioară, dar am convins-o să tacă şi am sosit la Palat pentru audienţă la ora două, calm şi decis. Totul s-a spulberat în anticameră, înainte chiar de a-l vedea pe suveran.

Gărzile mă conduseseră acolo, prin sălile lungi şi coridoarele Casei Regale. Un aghiotant mi-a cerut să aştept şi m-a lăsat singur în odaia înaltă, fără ferestre. Am rămas locului, înzorzonat după cum o cerea eticheta. Îmi vândusem al patrulea rubin (Investigatorii raportaseră că gethenienii preţuiesc nestematele la fel ca ferrienii, şi venisem pe Iarnă cu buzunarele doldora de pietre preţioase pentru a-mi deschide uşile) şi cheltuisem o treime din suma încasată pe veşmintele de paradă şi pe cele cu care eram îmbrăcat. Erau noi şi bine făcute, aşa cum se fac straiele în Karhide: o cămaşă albă din blană împletită, pantaloni bufanţi cenuşii, tunică lungă, aidoma unei livrele, hieb, din piele verde-albăstruie, caschetă nouă, mănuşi introduse sub unghiul corect în centura largă a hiebului, încălţări noi… Siguranţa de-a fi bine îmbrăcat îmi sporea calmul şi hotărârea. Cu aceste sentimente, am privit de jur-împrejur.

Ca toate sălile Palatului, încăperea era înaltă, roşie, veche şi goală, aerul era rece şi mucegăit, de parcă ventilaţia se făcea din alte veacuri. În şemineu, focul duduia zadarnic. În Karhide, focurile au scopul de-a încălzi sufletul, nu trupul.