Înalt, cu părul negru, uşor ondulat, el obişnuia să umble ţinându-şi degetele mari agăţate de centironul de care părea să nu se despartă niciodată.

— Un război civil pentru a fixa locul capitalei?

— Problema a fost atât de acută încât a provocat o Criză Seldon. Oricum, cariera politică a lui Hannis a fost distrusă din aceeaşi pricină. Şi tot asta ne-a slujit şi nouă în alegerile trecute, astfel că am putut intra amândoi în Consiliu, dar problema a rămas cam neclară… şi-şi mişcă mâna înainte şi înapoi ca acul indicator al unei balanţe ce-şi caută punctul de echilibru şi nu şi-l găseşte.

Se opri pe scări o clipă, neluându-i în seamă pe ceilalţi membri ai guvernului, pe ziarişti, precum şi pe indivizii din înalta societate care, prin relaţii, îşi procuraseră invitaţii pentru a fi prezenţi la reîntoarcerea lui Seldon (sau, mai exact, la revenirea imaginii lui).

Toată lumea cobora scările vorbind, râzând, fălindu-se cu normalitatea tuturor lucrurilor ce-i înconjurau şi radiind un aer de mulţumire pentru că fuseseră aprobaţi de Seldon.

Trevize rămase nemişcat şi lăsă mulţimea să se scurgă pe lângă el. Compor, care era cu vreo doi paşi în faţa lui, se opri de parcă un fir invizibil i-ar fi legat unul de altul.

— Hai, nu vii?

— Ce grabă avem? Întrunirea Consiliului nu va începe până când Primarul Branno nu va reevalua situaţia în stilul ei obişnuit: mocăit şi citind totul, silabă cu silabă. N-am motive să mă grăbesc pentru a asculta încă o cuvântare plină de vorbe mari. Mai bine priveşte oraşul!

— Îl văd. L-am văzut şi ieri.

— Da, dar l-ai văzut acum cinci sute de ani, când a fost întemeiat?

— Patru sute nouăzeci şi opt, îl corectă pe dată Compor. Peste doi ani vom sărbători jumătate de mileniu, şi tot Primarul Branno va deţine funcţia şi atunci dacă, sperăm noi, nu se vor petrece evenimente a căror probabilitate e oricum neglijabilă.