— Asta-i bună!

— Vorbesc serios. Uită-te doar la Sala Seldon. La început, în cadrul primei crize de pe vremea lui Salvor Hardin, exista numai Bolta Timpului, o sală de şedinţe unde apărea imaginea holografică a lui Seldon. Atâta tot. Acum avem un mausoleu gigantic, dar ai văzut măcar o rampă care să funcţioneze pe baza unui câmp de forţă? Vreun covor rulant? Vreun lift gravitic? Nu, doar treptele acestuia, pe care le urcăm şi le coborâm aşa cum ar fi făcut-o şi Hardin. În situaţii ciudate şi neaşteptate ne agăţăm speriaţi de trecut. (Îşi zvârli braţele în lături în focul peroraţiei.) Există la vedere măcar vreo componentă din metal? Nici una. Nici nu s-ar cuveni, întrucât pe vremea lui Salvor Hardin nu se putea vorbi de metale pe planetă, iar puţinul necesar se importa. Ba s-a folosit chiar material plastic atunci când s-a construit mormanul acesta şi, între timp, el a îmbătrânit şi s-a îngălbenit, aşa încât vizitatorii de pe alte lumi se pot opri ca să se minuneze: “Pentru numele Galaxiei! Ce plastic vechi şi drăguţ!” Ascultă-mă pe mine, Compor: Totul e fals.

— Dar Seldon afirmă că te înşeli. Planul Seldon decurge aşa cum a fost stabilit.

— Ştiu, ştiu. Iar fiecare copil de pe Terminus este educat să creadă că Hari Seldon a formulat un Plan, că a anticipat totul încă de acum cinci secole, că a programat Fundaţia astfel încât a putut indica anumite crize, că imaginea lui holografică va apare în cursul crizelor ca să ne comunice un minim de lucruri pe care ar trebui să le cunoaştem ca să ne continuăm drumul până vom ajunge la criza următoare, şi că în felul acesta, ne va conduce printr-o mie de ani de istorie, până când vom putea construi în siguranţă un al Doilea Imperiu Galactic şi mai măreţ pe ruinele structurii învechite care se destrămase acum cinci sute de ani şi care se dezintegrase complet acum circa două secole.