— …Am nevoie de ajutorul tău, am adăugat, ignorând zeflemeaua şi făcându-mi loc, uşor, printr-un cerc de feminitate, delicat şi caustic. Îmi va trebui toată noaptea ca să pot trece prin sala asta şi să ajung acolo unde Sands se întâlneşte cu trimisul din Vega (pardon, domnişoară!), iar eu n-am toată noaptea la dispoziţie (iertaţi-mă, doamnă!), aşa că te rog să mă ajuţi să pătrund până acolo.

— Tu eşti Nomikos! şopti o făptură drăgălaşă, uitându-se la obrazul meu. Întotdeauna am dorit să…

I-am luat mâna, mi-am apăsat buzele pe ea, am remarcat reflexele rubinii ale pietrei inelului, după care i-am spus „…dar soarta a fost potrivnică, nu?” şi am dat drumul mâinii.

— Deci, cum rămâne? l-am întrebat pe Graber. Du-mă până acolo în cel mai scurt timp posibil, în modul tipic în care ştii tu să conduci pe cineva, întreţinând din mers o conversaţie pe care nimeni n-ar îndrăzni s-o întrerupă. Okay? Hai!

El a făcut un semn brusc cu capul.

— Scuzaţi-mă, doamnelor. Voi reveni.

Am pornit să traversăm camera, croindu-ne drum printre oameni. Sus, deasupra capului, candelabrele pluteau duse de vânt sau se răsuceau ca feţele unor sateliţi de gheaţă. Thelinstra era o harpă eoliană inteligentă, care arunca în aer cioburi de cântec — bucăţi de sticlă colorată. Oamenii şuşoteau şi se foiau ca unele dintre insectele lui George Emmet, însă noi evitam roiurile lor punând fără nici o pauză un picior în faţa celuilalt şi emiţând propriile noastre zgomote. N-am călcat totuşi pe nimeni ca să-l strivim,…

Noaptea era caldă. Majoritatea bărbaţilor purtau uniforma de ceremonie, neagră, uşoară, la care protocolul îi obligă pe membrii Staff-ului ce participă la asemenea reuniuni mondene. Cei ce nu purtau această uniformă nu erau membri ai Staff-ului, evident.

Deşi uşoare, costumele negre de ceremonie sunt inconfortabile. Îmbinate magnetic pe laturi, ele