În lumina soarelui, în mijlocul unui inel de copaci, Lev stătea cu picioarele încrucişate şi capul plecat deasupra palmelor.

O vietate mică se ghemuia în căldura căuşului palmelor sale. N-o ţinea prizonieră; ea singură decisese sau consimţise să se afle acolo. Arăta ca o broscuţă cu aripi. Aripile, pliate ca într-o teacă ascuţită pe spinare, erau de un cenuşiu închis, vârstate cu dungi fumurii, iar corpul îi era tot fumuriu. Trei ochi aurii, cât nişte gămălii de ac, îi împodobeau capul, câte unul de fiecare parte şi ultimul, în creştet. Iar acest ultim ochi central, direcţionat în sus, era aţintit asupra lui Lev. Lev clipi. Vietatea se metamorfoză. Petale pudrate în trandafiriu pal înmuguriră de sub aripile sale. Pentru o clipă păru a se transforma într-o minge înaripată, greu de distins, din pricina petalelor sau penelor care vibrau încontinuu, estompându-i contururile. Încetul cu încetul, neclaritatea dispăru. Broscuţa înaripată împietri, revenind la forma iniţială, numai că acum se colorase într-un albastru strălucitor. Îşi scărpină ochiul stâng cu ultimul dintre cele trei picioare stângi. Lev zâmbi. Broscuţă, aripi, ochi, picioare, dispărură. O formă plată, asemănătoare unui fluture de noapte, se contopi cu palma lui Lev, aproape invizibilă, pentru că — exceptând câteva rămăşiţe neclare — căpătase aceeaşi culoare şi textură cu pielea lui. Rămase imobil. Uşurel, broscuţa albastră cu aripi reapăru, continuând să-l fixeze cu ochiul auriu. Apoi, începu să i se plimbe de-a lungul palmei, escaladându-i degetele. Cele şase picioruşe aspre şi calde se contractau şi decontractau delicat dar ferm.

Se opri pe vârful degetelor lui şi îşi dădu capul pe spate pentru a-l privi cu ochiul drept, în timp ce ochiul stâng şi cel central cercetau cerul. Luă forma unei săgeţi, desfăşură două aripi inferioare translucide, câte una de fiecare parte a corpului şi se avântă într-un zbor planat greoi spre smârcul însorit de dincolo de inelul de copaci.