Falco se ridică din jilţ. Venea drept spre ea. Stătea dreaptă, proptită bine pe picioare.

— Nu, spuse, senină, ca şi cum i-ar fi fost indiferent. Nu, tată. Vocea ei îl opri pe bărbatul furios; la rândul lui o privea nemişcat. Pentru un moment, păru s-o vadă. Descoperi în ochii lui că o vedea şi asta era înspăimântător. Pentru un moment, doar un moment.

El se întoarse. Se duse la masă şi luă cartea pe care o lăsase doctorul Martin.

— Ce contează toate astea, Luz Marina? spuse, în cele din urmă.

— Mi-ar plăcea să ştiu.

— Asta a fost acum o sută de ani. Şi Pământul e pierdut. Şi noi suntem ceea ce suntem.

Ea trebui să încuviinţeze. Când vorbea în felul acesta, simplu şi liniştit, vedea în el forţa pentru care îl admira şi îl iubea.

— Ceea ce mă înfurie, spuse el, dar fără pic de mânie, este că tu stai şi asculţi toată această plebe. Ei pun totul pe seama trecutului. Ce ştiu ei? Îi laşi să-ţi spună că Luis Firmin Falco, străbunicul meu, fondatorul Casei, a fost un tâlhar, un puşcăriaş. Ce ştiu ei despre toate astea? Eu ştiu, şi pot să-ţi spun ce au fost strămoşii noştri. Au fost bărbaţi. Bărbaţi prea puternici pentru Pământ. Guvernul Pământului i-a trimis aici pentru că se temea de ei. Cei mai buni, cei mai curajoşi, cei mai puternici — toate miile de pigmei de pe Pământ se temeau de ei şi i-au alungat în nave construite pentru o singură călătorie, aşa cum poţi să vezi foarte bine şi singură. Ei bine, când s-a întâmplat asta, când adevăraţii bărbaţi au fost înlăturaţi, populaţia Pământului a rămas atât de neputincioasă şi de efeminată, încât a început să se teamă şi de amărâţi ca cei din Shanty Town. Aşa se face că i-au trimis aici, pentru ca noi să-i aducem la ordine. Ceea ce am şi făcut. Vezi? Asta este.