Luz încuviinţă. Acceptă evidenta intenţie a tatălui ei de a o linişti, cu atât mai mult cu cât nu ştia de ce, pentru prima dată, îi vorbea liniştind-o, explicându-i ceva, ca şi când ar fi fost egali.

Dincolo de orice raţionament, explicaţiile lui sunau bine; şi era obişnuită să asculte ceea ce suna bine, urmând să mediteze mai târziu asupra a ceea ce însemnau toate acestea. Într-adevăr, până l-a întâlnit pe Lev la şcoală, nu-şi putuse imagina că cineva ar pregeta să spună adevăruri dure, în locul unor minciuni care sună bine. Oamenii spun întotdeauna numai ceea ce le convine; şi asta atunci când sunt serioşi. Când nu sunt, vorbesc fără nici o noimă, despre orice şi nimic. Adresându-se fetelor, ei puteau fi rareori serioşi. Adevărurile hidoase nu sunt păstrate pentru urechile fetelor, pentru ca sufletele lor pure să nu devină grosolane şi murdare. Şi, oricum, întrebase despre colonia penală mai mult pentru a-şi abate tatăl de la subiectul cu măritişul; şi trucul îi reuşise.

Dar necazul cu acest fel de trucuri — îşi spuse ea când rămase singură în camera ei — este că te trişează în egală măsură şi pe tine.

S-a păcălit pe ea însăşi intrând în contradicţie cu tatăl ei şi s-a ales cu contra-argumentul. N-o va uita pentru asta.

Toate fetele de vârsta şi starea ei socială din Cetate se măritaseră de doi, trei ani. Ea scăpase de măritiş numai pentru că Falco, chiar dacă îşi dădea sau nu seama, nu a vrut s-o lase să plece din casa lui. Era obişnuit să o aibă acolo. Erau asemănători, foarte asemănători; îşi preferau compania mai mult poate decât a oricărui altcuiva. Dar el o privise în seara asta ca pe cineva diferit, ca pe cineva cu care nu era obişnuit. Dacă începea s-o considere ca pe o persoană diferită de el, dacă ea începea să aibă contra-argumente, dacă nu mai era micuţa-lui-fetiţă-animăluţ-de-casă, putea să înceapă să se gândească la ce altceva ar putea să fie bună.