Dar mai presus de orice, fusese atras la început de expresia ei aiurită; fără nici un motiv, Juliana saluta necunoscuţii cu un zâmbet plictisit, prevestitor de rele, gen Mona Lisa, punându-i în dificultate, dacă să-i răspundă sau nu. Şi era atât de atrăgătoare încât de cele mai multe ori îi dădeau bună ziua, cuvinte pe care Juliana le lăsa să alunece pe lângă ea. La început se gândise că nu era decât o privelişte neplăcută, dar în cele din urmă hotărâse că dovedea o desăvârşită, altfel bine ascunsă, prostie, sădită în ea. Aşa că până la urmă semnalizarea ei către necunoscuţii pe care-i saluta îl enervase, la fel ca şi stilul ei de a veni şi a pleca tăcut, ca o plantă, gen sunt-într-o-misiune- secretă. Dar chiar şi atunci, către sfârşit, când se certau atât de des, el încă tot nu vedea în ea altceva decât o invenţie directă, copie a lui Dumnezeu, picată în viaţa lui din raţiuni pe care nu avea să le afle niciodată. Şi din această pricină — un fel de intuiţie ori credinţă în privinţa ei — nu se putea împăca cu gândul că o pierduse.

Părea atât de aproape, chiar acum… ca şi cum ar mai fi avut-o. Fantoma ei, încă prezentă în viaţa lui, lipăind cu picioarele goale prin camera lui, ori de câte ori citea oracolul.

Aşezat pe pat, înconjurat de dezordinea deprimantă, pregătindu-se să iasă şi să-şi înceapă ziua, Frank Frink se întrebă cine oare, în vastul şi complicatul San Francisco, mai consultă în acest moment oracolul. Şi căpătau oare răspunsuri la fel de triste ca ale lui? Le era Momentul tot atât de potrivnic ca şi lui?

2

DOMNUL NOBOSUKE TAGOMI consulta Cartea a Cincea a Înţelepciunii, atribuită lui Confucius, oracolul taoist denumit, de secole, I Ching sau Cartea Schimbărilor. În acea zi, la amiază, începuse să se teamă de întâlnirea cu domnul Childan, care urma să aibă loc peste două ore.