lipsit de curtoazie şi acordă prea puţină atenţie formei.

Dar, având un caracter corect, obţine răspunsul…

Semnificaţia era, pe scurt, că domnul Baynes nu era ceea ce părea, că adevăratul scop al venirii lui la San Francisco nu era semnarea unui acord cu privire la turnarea prin injecţie. Că, de fapt, domnul Baynes era spion.

Dar, pe viaţa lui, domnul Tagomi nu-şi putea da seama ce fel de spion, pentru cine sau pentru ce.

La unu patruzeci în acea după-amiază, Robert Childan, cu enormă repulsie, încuie uşa de la intrarea lui American Artistic Handcrafts Inc. Îşi târî valizele grele pe trotuar, strigă la un velotaxi şi-i spuse chinezoiului să-l ducă la Nippon Times Building.

Chinezoiul, sfrijit, adus de spate şi asudat, icni în semn că a priceput şi începu să încarce bagajele domnului Childan. Apoi, după ce-l ajutase pe domnul Childan însuşi să se aşeze în scaunul acoperit cu o husă din pânză, chinezoiul fixă, cu un ţăcănit, kilometrajul pe zero, se urcă în scaunul lui şi începu să pedaleze în lungul lui Montgomery Street, printre automobile şi autobuze.

Întreaga zi fusese petrecută pentru a găsi ceva pentru domnul Tagomi, şi amărăciunea şi neliniştea aproape îl copleşiseră pe Childan în vreme ce privea trecând construcţiile. Şi totuşi, triumf. Îndemânarea, calitate surprinzătoare faţă de restul fiinţei lui: găsise lucrul potrivit şi domnul Tagomi va fi îmbunat, iar clientul lui, oricine ar fi, va fi mai mult decât bucuros. Întotdeauna îi satisfac, se gândi Childan. Pe clienţii mei.

Fusese în stare să procure, printr-o minune, un exemplar ca nou din Volumul Întâi, Numărul Unu, din Tip Top Comics. Datând din anii treizeci, era o piesă aleasă a Americanei; una dintre primele cărţi distractive, o piesă preţuită de colecţionari, permanent solicitată. Desigur, avea şi alte obiecte cu el, să le arate la început. Va îndrepta lucrurile gradat către cartea umoristică, ce stătea bine protejată într-o casetă din piele, împachetată în foiţă, în mijlocul valizei celei mari.