Gândul îl îngrozi: uriaşul canibal din vechime, sub-uman, proliferând acum, conducând lumea încă o dată. Ne-a luat un milion de ani să scăpăm de el, se gândi Frink, ca acum să revină. Şi nu numai ca adversar… ci ca stăpân.

"… putem deplânge", spunea radioul, vocea burticilor galbene din Tokyo. Doamne, se gândi Frink; şi noi le spuneam maimuţe creveţilor ăstora civilizaţi, cu picioare strâmbe, care ar face aragaze numai ca să-şi topească nevestele în ceară de sigiliu."… şi am şi deplâns adeseori în trecut înfiorătoarea irosire de vieţi omeneşti în această luptă plină de fanatism, care pune cea mai mare parte a oamenilor complet în afara comunităţii legale". Ei, japonezii, erau atât de tari în legi."… Pentru a cita un sfânt apusean cunoscut tuturor: La ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume dacă în schimb îşi pierde sufletul?" Radioul se opri; Frink, făcându-şi nod la cravată, se opri şi el. Era abluţiunea de dimineaţă.

Trebuie să mă împac cu ei azi, îşi dădu seama. Pus sau nu pe lista neagră, pentru mine ar însemna moartea să părăsesc teritoriile controlate de japonezi şi să mă azvârl în Sud sau în Europa — oriunde în Reich.

Va trebui să ajung la o înţelegere cu bătrânul Wyndam-Matson.

Aşezat pe pat, cu o ceaşcă de ceai călduţ alături, Frink pregăti ustensilele pentru I Ching. Trase afară din tocul de piele cele patruzeci şi nouă de beţişoare de coada-şoricelului. Se concentră până ce îşi adună gândurile cum se cuvine şi îşi formulă întrebările. Spuse cu voce tare:

— Cum să-l iau pe Wyndam-Matson ca să mă împac cu el?