Treptat, terenul începu să urce; Alvin se apropia de colina situată exact în mijlocul parcului şi, prin urmare, al oraşului. Obstacole erau mai puţine, se zărea perfect vîrful deluşorului cu clădirea simplă înălţată acolo. Cînd ajunse lîngă ea, gîfîia. Se rezemă de una din coloanele roz-trandafirii să-şi tragă răsuflarea şi să privească drumul străbătut.

Există anumite forme de arhitectură ce nu simt nevoia să se schimbe niciodată, deoarece au atins deja perfecţiunea. Mausoleul lui Yarlan Zey ar fi putut foarte bine să fie clădit de constructorii de temple ai primelor civilizaţii umane, deşi lor le-ar fi fost imposibil să-şi imagineze materialul său de bază. Acoperişul se deschidea spre cer, iar singura încăpere era pardosită cu dale mari, care doar la prima vedere semănau cu piatra naturală. Pe parcursul multor ere geologice tălpile omeneşti traversaseră în toate direcţiile podeaua aceea, fără să lase urme în materialul ei incredibil de rezistent.

Creatorul marelui parc ―şi constructorul Diasparului, se spunea ― şedea cu ochii puţin plecaţi, examinînd parcă planurile întinse pe genunchii săi. Chipul său afişa o expresie ciudat evazivă, care derutase lumea timp de multe generaţii. Unii o neglijau, socotind-o o toană a artistului, alţii aveau impresia că Yarlan Zey zîmbea ironic.

Întreaga clădire era o enigmă, întrucît în arhivele oraşului nu se afla absolut nici o referire cu privire la ea. Alvin nu ştia prea bine ce înseamnă cuvîntul «mausoleu»; probabil Jeserac l-ar fi putut lămuri, căci acesta obişnuia să culeagă termeni arhaici, presărîndu-i în conversaţii, spre deruta interlocutorilor.

Din punctul central, Alvin îşi putea înălţa privirea peste paravanul de arbori pînă în oraş. Cele mai apropiate clădiri se găseau la vreo trei kilometri depărtare, alcătuind o centură scundă în jurul parcului. Înapoia lor, rînd după rînd şi tot mai înalte, se ridicau turnurile şi terasele din corpul principal al oraşului. Se întindeau kilometru după kilometru, înălţîndu-se încet spre cer, tot mai complexe şi monumentale. Diaspar fusese plănuit ca o entitate, ca o maşină impresionantă. Cu toate acestea, chiar dacă aspectul exterior copleşea prin complexitate, abia sugera minunile ascunse ale tehnologiei fără de care aceste construcţii grandioase n-ar fi fost decît nişte cavouri.