Modificarea cea mai surprinzătoare, probabil, pentru cineva din Epoca Zorilor, ar fi constituit-o lipsa ombilicului. Inexplicabila lui absenţă i-ar fi oferit destule motive de speculaţie, iar la prima vedere ar fi fost de asemeni uluit de problema deosebirii dintre femeie şi bărbat. Poate s-ar fi simţit chiar tentat să presupună că nu mai exista nici o deosebire, ceea ce ar fi însemnat o gravă eroare. În circumstanţe corespunzătoare, nu apărea nici o îndoială asupra bărbăţiei oricărui reprezentant al sexului masculin din Diaspar. Pur şi simplu, aparatul său genital devenise acum mult mai compactizat cînd nu se folosea; poziţionarea internă fusese îmbunătăţită faţă de soluţia iniţială a Naturii, lipsită de eleganţă şi chiar expusă riscurilor.

Şi era tot adevărat că reproducerea nu mai constituia doar grija trupului, fiind o chestiune mult prea importantă pentru a fi lăsată pe seama şansei, a zarurilor numiţi cromozomi. Dar, deşi procreaţia şi naşterea nu mai dăinuiau nici măcar în amintire, activitatea sexuală nu fusese abandonată. Dealtfel şi în timpurile străvechi, nici unu la sută din raporturile sexuale nu urmăreau neapărat reproducerea. Dispariţia motivaţiei pentru acel biet procent schimbase configuraţia societăţii umane şi înţelesul unor cuvinte precum «mamă» şi «tată» ― însă dorinţa persistase, chiar dacă în prezent satisfacerea ei nu avea un ţel mai profund decît satisfacerea oricărei alte plăceri a simţurilor.

Alvin îşi părăsi contemporanii vioi şi înaintă spre centrul parcului. Aici se conturau poteci abia vizibile, întretăindu-se printre tufişuri scunde şi, ocazional, afundîndu-se în rîpe înguste, printre bolovani uriaşi acoperiţi de licheni. La un moment dat, întîlni o micuţă maşinărie poliedrică, nu mai mare decît un cap omenesc, plutind printre ramurile unui copac. Nimeni nu ştia cîte tipuri de roboţi se numărau în Diaspar: aceştia se fereau de oameni, rezolvîndu-şi sarcinile atît de eficient încît era neobişnuit să observi vreunul.