Foarte repede ajunseră într-o sală ovală, cu ferestre de jur împrejur. Prin ele se întrezăreau imagini ademenitoare ale unor spaţii vaste, sclipind de flori multicolore. În Diaspar continuau să se afle grădini, însă cele de faţă nu existaseră decît în mintea artistului care le crease. Cu siguranţă, în prezent nu se mai vedeau asemenea flori nicăieri în Diaspar.

Alystra fu fermecată de frumuseţea lor, convinsă că doar pentru ele o adusese Alvin acolo. Tînărul o privi o vreme alergînd fericită de la o fereastră la alta, bucurîndu-se de fiecare nouă descoperire. În clădirile pe jumătate părăsite, situate la periferia Diasparului, se găseau sute de astfel de locuri, menţinute în perfectă stare de energii ascunse. Într-o bună zi, era posibil ca viaţa să curgă iarăşi prin tulpinile florilor, dar pînă atunci, străvechea grădină rămînea o taină cunoscută numai lor.

― Mai avem de mers, rosti în cele din urmă Alvin. Acesta e doar începutul.

Păşi printr-o fereastră şi iluzia se spulberă. Înapoia geamurilor, nu se afla o grădină, ci un coridor circular, ascendent. O vedea pe Alystra la cîţiva metri depărtare, însă ştia că ea nu-l putea zări. Totuşi, fata nu ezită şi peste o clipă i se alătură pe coridor.

Sub tălpile lor, podeaua începu să înainteze lent, parcă doritoare să-i conducă către ţintă. Din inerţie mai făcură cîţiva paşi, apoi viteza deveni atît de mare încît fu inutil să-şi irosească forţele.

Coridorul urca; după treizeci de metri coti la nouăzeci de grade, deşi numai logica îi determină să creadă asta. Pentru simţuri, se deplasau în lungul unui coridor perfect drept. Faptul că, în realitate se mişcau în susul unui puţ vertical, la o înălţime de o mie de metri, nu-i tulbura cîtuşi de puţin, deoarece nu puteau concepe o defecţiune la nivelul cîmpului polarizator.