Brusc, tunelul reîncepu să «coboare», pînă descrise din nou un unghi drept. Mişcarea podelei se încetini imperceptibil, apoi se opri la capătul unei săli lungi, cu pereţii îmbrăcaţi în oglinzi, şi Alvin ştiu că i-ar fi fost imposibil s-o grăbească pe Alystra. Nu era vorba doar de acele cîteva caracteristici feminine rămase neschimbate de pe vremea Evei, dar nimeni n-ar fi rezistat fascinaţiei locului. Din cîte cunoştea Alvin, în întreg Diasparul nu se mai afla ceva asemănător. Dintr-un capriciu al artistului, numai cîteva oglinzi reflectau scena aşa cum era în realitate ― şi chiar acelea, Alvin era convins, îşi schimbau permanent poziţia. Desigur, şi restul reflectau ceva, însă era tulburător să treci printre peisaje fantastice, în continuă modificare.

Uneori, în lumea de oglinzi se iveau oameni şi, nu o singură dată, Alvin recunoscuse unele chipuri. Înţelesese prea bine că nu erau persoane pe care le cunoscuse personal. Prin intermediul necunoscutului artist, el privise în trecut, zărind încarnările anterioare ale celor ce umblau astăzi prin oraş. Se întristă, amintindu-şi de propria lui unicitate, gîndind că, indiferent cît de mult ar fi aşteptat în faţa scenelor schimbătoare, niciodată nu avea să întîlnească un ecou al propriei persoane.

― Ştii unde ne găsim? o întrebă pe Alystra, după ce trecură de oglinzi.

Fata clătină din cap.

― Cred că pe la marginea oraşului. Am mers destul de mult, dar nu sînt sigură cît anume.

― Ne găsim în Turnul lui Loranne, spuse Alvin. Este unul dintre cele mai înalte puncte din Diaspar. Vino să-ţi arat.

O prinse de mîna şi o scoase din sală. Ieşirile nu erau vizibile, însă în anumite puncte desenele pardoselii indicau prezenţa unor coridoare laterale. Apropiindu-te de oglinzi în locurile respective, reflexiile păreau să se contopească într-o cascadă de lumină şi traversai pragul unui alt coridor. Alystra pierduse şirul ocolurilor făcute; în cele din urmă ieşiră într-un tunel lung, perfect rectiliniu, unde sufla un curent rece de aer. Tunelul se întindea orizontal pe sute de metri în ambele direcţii, iar capetele îndepărtate se întrezăreau ca nişte cerculeţe luminoase.